Elevii vasluieni, prinşi între gazdă şi navetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin o mie de adolescenţi n-au încăput în internatele liceelor din Vaslui deoarece locurile sunt insuficiente. Căminele de la liceele „Ştefan Procopiu“ şi „Ion Mincu“ sunt arhipline, iar internatul Colegiului Economic „Anghel Rugină“ a ajuns o ruină.

La Grupul Şcolar Industrial „Ştefan Procopiu“ din Vaslui învaţă aproximativ 1.800 de elevi, dintre care peste 1.000 sunt din alte localităţi.

Cum internatul liceului poate găzdui doar 480 de elevi, restul trebuie să facă naveta sau să stea în gazdă. Silvia Mihaela Ciortan (16 ani) locuieşte în comuna Bogdana, la aproximativ 30 kilometri de Vaslui. Elevă în clasa a X-a la „Ştefan Procopiu“, adolescenta n-a prins loc în cămin şi s-a mutat la gazdă temporar.

„Stau împreună cu o prietenă la o cunoştinţă de-a ei. Mai pot sta până la sfârşitul lunii viitoare, iar apoi sper să prind un loc la cămin dacă se mai eliberează“, ne-a spus Silvia.

Ea a adăugat că nu-i convine la gazdă deoarece trebuie să-şi gătească singură şi pierde din timpul alocat pentru teme. În prezent, Silvia plăteşte lunar 150 de lei, dar trebuie să vină cu mâncare de-acasă. „Cheltuielile lunare se ridică la peste 600-700 de lei, pentru că îmi trebuie şi bani de buzunar. Dacă aş sta la cămin aş cheltui mult mai puţin“, a mai spus Silvia. Ar scăpa de cheltuieli dacă ar face naveta, dar acest lucru i-ar răpi şi mai mult din timpul pentru învăţat.

Elevii basarabeni, refuzaţi

Potrivit conducerii liceului, elevii care stau la cămin plătesc 2 lei pe zi pentru cazare, iar masa zilnică costă  8,8 lei. „Este păcat că nu avem mai multe locuri, dar nu avem ce face.  Elevii sunt obligaţi să facă naveta sau să stea în gazdă, cum este cazul Silviei Ciortan“, a declarat Romel Vicol, directorul GŞI „Ştefan Procopiu“. Selecţia copiilor pentru internat s-a făcut pe baza distanţei până la localitatea în care-şi au domiciliul elevii.

La Colegiul Economic „Anghel Rugină“ situaţia este mai gravă. Internatul se află în paragină de peste zece ani, iar pentru renovarea acestuia ar fi necesari peste 2 milioane lei.

„Avem promisiunea de la Primărie că, în cel mai scurt timp, vor începe lucrările de renovare a internatului. Avem mare nevoie de el, pentru că la noi frecventează cursurile peste 400 de elevi care nu sunt din localitate. Mai mult, în acest an, pentru că nu le-am putut asigura cazare, ne-am văzut nevoiţi să-i refuzăm pe elevii basarabeni“, a precizat Lidia Zărnescu, directorul Colegiului Economic „Anghel Rugină“ din Vaslui. 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite