El e hoţul care a jefuit o casă de amanet în mai puţin de un minut, după care a dat de băut la tot satul!
0
Poliţiştii vasluieni au reuşit să-l prindă pe autorul jafului casei de amanet din centrul municipiului Vaslui la două săptămâni. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani care a reuşit să fugă cu aur de aproape 30.000 de lei, după ce a ameninţat-o cu un cuţit pe vânzătoare.
Autorul jafului se numeşte Adrian Radu, în vârstă de 21 de ani şi este din Vaslui. El a fost prins în cursul zilei de ieri de oamenii legii care au găsit în locuinţa sa cinci din brăţările sustrase de la casa de amanet şi suma de 220 lei, bani proveniţi din vânzarea obiectelor din aur.
În timpul audierilor, tânărul le-a declarat poliţiştilor că a vândut o parte din brăţări în oraş, lucru confirmat şi de câţiva apropiaţi ai suspectului. „Acum două seri era într-un club şi a oferit de băut la toată lumea", ne-a spus unul dintre cei care îl cunoşteau pe Radu.
„De asemenea, tânărul a afirmat că imediat după comiterea faptei a aruncat cuţitul şi alte obiecte pe care le avea asupra sa. La locul indicat au fost găsiţi ochelarii purtaţi în ziua respectivă de tânăr, precum şi suportul pe care fuseseră expuse brăţările", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Adrian Radu a fost prezentat aseară magistraţilor de la Judecătoria Vaslui care au emis pe numele acestuia mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Deşi a intrat cu zâmbetul pe buze în Juzdecătorie, el a refuzat să dea vreo declaraţie presei.
Dacă va fi găsit vinovat, autorul jafului riscă să stea după gratii între 7 şi 20 de ani, atât cât prevede Codul Penal.























































