Casă de amanet din Vaslui jefuită în mai puţin de un minut. Hoţul a amenintat-o pe vânzătoare cu un cuţit
0O casă de amanet din centrul Vasluiului a fost jefuită miercuri după-amiază de un bărbat ce nu a fost identificat până la această oră.
Bărbatul a intrat în casa de amanet şi a ameninţat-o pe vânzătoare cu un cuţit. Jaful s-a petrecut în mai puţin de un minut, individul luând mai multe bijuterii şi făcundu-se nevăzut.
Reprezentanţii firmei de pază au ajuns în casa de amanet la puţin timp după ce hoţul plecase. La faţa locului s-a deplasat o echipă de criminalişti care ridică probe.
Poliţiştii au deja un suspect pentru că hoţul a fost surprins de camerele de video instalate în incinta casei de amanet.