Antonia şi trupa „Mandinga”, artiştii aşteptaţi la concertul din cadrul Zilelor Culturale Bârlădene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii vor încânta publicul în cadrul concertului care va marca închiderea celei de-a XXIX-a ediţii a Zilelor Culturale Bârlădene, pe 23 mai.

Autorităţile locale au stabilita ca în acest an Zilele culturale ale oraşului să se desfăşoare în intervalul 17-23 mai. Activităţile se vor ţine lanţ toată săptămâna, fiind implicate instituţiile de cultură din urbe, majoritatea evenimentelor fiind destinate specialiştilor. Vom enumera doar câteva dintre ele, cele de interes pentru publicul larg.

Prima zi va fi ocupată de activităţile organizate de Muzeul „Vasile Pârvan”, instituţie care a pregătit, la fel ca anii trecuţi, o serie de activităţi extrem de atractive. În primul rând, va fi marcată Noaptea Muzeelor, publicul putând să intre liber să viziteze expoziţiile permanente şi temporrare. De la ora 19.00 va fi vernisată o expoziţie de artă fotografică din Cuba şi o expoziţie pusă la dispoziţie de un colecţionar din Republica Moldova „Din istoria samovarului”. De la ora 20.45, la Pavilionul „Marcel Guguianu”, va avea loc un concert extraordinar susţinut de pianistul Ionuţ Cibotariu şi violonistul Alexandru Mihai. Observatorul va fi deschis de la ora 22.00 până spre dimineaţă.

Pe 21 mai, de la ora 18.30, la  Casa de Cultură “George Tutoveanu” va avea loc spectacolul “Veselia nu-i în criză”, piesă de teatru susţinută de trupa Teatrului de revistă “Constantin Tănase” Bucureşti. Distribuţia este una de zile mari: Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, Vasile Murariu, Cristina Stamate, Daniel Iordăchioaiei.

Concertul care va marca închiderea Zilelor Culturale va începe în Piaţa Civică, pe 23 mai, de la ora 20.30. Vor cânta GOT-X, Antonia şi trupa Mandinga.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite