Accident cu victimă în Bârlad. Şoferul a acroşat o femeie în timp ce făcea manevra de mers înapoi
0
Evenimentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a femeii care s-a angajat în traversarea străzii prin poc nepermis
Vineri dimineaţa, 1 aprilie, a avut loc în Bârlad un accident de circulaţie cu vătămarea corporală gravă a unei femei de 70 de ani.
Din primele cercetări ale agenţilor de la Poliţia Rutieră Bârlad reiese că Ionel C., de 51 ani, a condus autoturismul pe strada Emil Racoviţă din municipiul Bârlad, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi a lovit o femeie, de 70 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat. Victima a fost transportată la Spitalul municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad unde a fost diagnosticată cu „fractură humerus drept şi contuzie toracică".
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcoolotest rezultatul fiind negativ.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
"Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau de pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite. Poliţiştii recomandă pietonilor: Traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic", se precizează în comunicatul de presă emis de IPJ Vaslui.
















































