Vom putea merge la sârbi şi cu vaporul
0Severinenii şi turiştii care ajung în zonă se pot bucura de o plimbare pe Dunăre cu vaporul până la vecinii sârbi.
De astăzi, 20 iunie, timp de patru zile, aceste curse se fac în mod gratuit, după care de luni se vor stabili tarifele şi orarul exact al curselor.
“Oferim o alternativă celor care nu au un mijloc de transport şi ne gândim, bineînţeles, şi la turiştii care ajung în zona noastră şi vor să viziteze ţara vecină. În felul acesta reluăm o veche tradiţie, a vapoarelor care făceau legătura între Drobeta-Turnu Severin şi Kladovo. Înseamnă un nou început în relaţia dintre cele două oraşe, care poate aduce un plus pentru dezvoltarea turismului pe ambele maluri ale Dunării”, a spus primarul Marius Screciu, care alături de câţiva zeci de severineni s-a urcat pe vapor în prima cursă spre Kladovo, un oraş micuţ de pe malul sârbesc al Dunării situat în dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Cursele vor fi efectuate zilnic cu nava de pasageri „Horizont”, aceasta având o capacitate maximă de 150 de locuri.
În perioada 20.06 – 23.06, plimbările cu vaporul vor fi gratuite în baza rezervărilor făcute de cetăţeni.