Un bărbat a fost arestat pentru că şi-ar fi violat fiica minoră. El a mai făcut acelaşi lucru acum patru ani

0
Publicat:

Bărbatul arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile, fiind acuzat că şi-ar fi violat fiica de 14 ani, la începutul lunii iulie, a mai făcut un gest similar în urmă cu 4 ani, minora fiind forţată şi atunci să întreţină relaţii sexuale cu suspectul.

Bărbat arestat FOTO: Shutterstock
Bărbat arestat FOTO: Shutterstock

„Luni, 22 iulie, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată de o minoră în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că în data de 9 iulie, a fost forţată de tatăl său, în vârstă de 59 ani, să întreţină relaţii sexuale cu acesta într-o pădure, în zona barajului Secu. Totodată, minora declară faptul că şi în anul 2020 ar fi fost forţată de tatăl său să întreţină raporturi sexuale cu el", scrie Agerpres.

În urma investigaţiilor poliţiştilor, marţi, 23 iulie, faţă de tatăl minorei a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor.

Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşita a formulat, miercuri, propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşita. Acesta a admis solicitarea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a suspectului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările în acest dosar sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin - Poliţia Municipiului Reşita, sub supravegherea procurorului de caz.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite