Noi detalii în cazul „antrenorului de genii” acuzat de violarea unui minor: părinții mai depuseseră plângeri, dar acestea fuseseră clasate
0După ce Lajos Kristof, pe care o parte a presei l-a prezentat ca „antrenorul de genii” care îi sprijină pe copiii „abandonați de societate”, a fost prins în flagrant în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor şi reţinut, ies la iveală şi alte detalii incredibile.
Potrivit poliţiştilor de la Secţia 26 Bucureşti, părinţii băiatului de 14 ani cu care Lajos Kristof a fost prins întreţinând relaţii sexuale au depus şi în trecut plângeri cu privire la acesta, după ce copilul a dispărut de acasă, suspectând că „antrenorul de genii” are legătură cu fuga acestuia.
Atunci poliţiştii l-au găsit pe băiat instituţionalizat la un centru aparținând DGASPC - Sector 6, dar în urma cercetărilor nu s-a găsit nimic concret care să susţină plângerea părinţilor.
„În urma petițiilor formulate de către părinții minorului cu privire atât la dispariția acestuia, cât și la interacțiunea pe care o avea cu bărbatul în vârstă de 39 de ani, cercetările au fost preluate de către Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale, fiind constituit un grup de lucru în acest sens.
Astfel, în urma investigațiilor specifice efectuate în cauză, în perioada sesizată, a reieșit faptul că, pe tot parcursul cercetărilor, minorul a fost instituționalizat într-un centru, aparținând DGASPC - Sector 6.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în urma sesizărilor, nu au fost identificate acțiuni concrete efectuate de bărbatul în cauză, față de minor, astfel încât să rezulte dincolo de orice dubiu existența elementelor materiale ale vreunei infracțiuni.
În acest context, a fost dispusă soluția de clasare, prin unitatea de parchet competentă în cauză”, precizează poliţiştii.
Duminică, însă, tot în urma unei plângeri făcute de părinţi, după ce băiatul s-a întors acasă, Lajos Kristof a fost prins în flagrant delict şi arestat.
„Ulterior, în urma ultimei plângeri, înregistrată după ce minorul s-a reîntors în familie, au rezultat fapte privind săvârșirea infracțiunii de viol, faptă probată de polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, în urma căreia, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, spune comunicatul.
Şcoala lui Lajos Kristof funcţiona ilegal
La solicitarea EduPedu privind detalii despre şcoala fondată şi condusă de Lajos Kristof, după ce s-au făcut verificările de rigoare, Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că Amias Small School a funcţionat şi funcţionează ilegal, fără a respecta legislaţia română în domeniu.
Mai mult, pentru Amias International School „nu este și nu a fost” niciodată depusă vreo cerere de verificare și înregistrare la ARACIP, instituția care acreditează și înregistrează toate școlile și grădinițele care funcționează la nivel naţional, a declarat Ministerul Educației pentru Edupedu.ro.
Lajos Kristof, care a fost reţinut luni într-un apartament din Sectorul 4 din Bucureşti, după ce a fost prins în flagrant în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor, se autoprezenta drept fondator al Amias Small School sau al Amias International School.
La o primă căutare pe internet, ambele ambele denumiri ale „şcolii” sale duc spre același site, unde este o scurtă prezentare.
„Amias International School este recunoscută internaţional şi funcţionează după curriculum britanic. Fondată în urmă cu 3 ani de Lajos Kristof, profesor şi mentor specializat în antrenarea copiilor cu abilităţi înalte, şcoala a primit acreditarea în vara anului 2023”, scrie în descriere.
Potrivit legislației din România, orice şcoală sau grădiniţă care funcţionează pe teritoriul ţării trebuie să fie înregistrată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), după ce se fac verificările dacă respectă regulile în vigoare, iar numele sunt publicate de această instituţie pe site-ul său, oficial.
În România, naționale, toate școlile și grădinițele de stat și private care funcționează pe teritoriul țării sunt înregistrate și numele lor sunt publicate de Amias International School sau Amias Small School, organizațiile intitulate „școală” și al căror „fondator” se prezintă Lajos Kristof, nu se află în niciunul dintre registrele făcute publice de ARACIP, potrivit Edupedu.ro.
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) este instituţia aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, şi „realizează activitatea de evaluare externă a calității educației (în vederea autorizării, acreditării, evaluării periodice și monitorizării) din învăţământul preuniversitar”, potrivit descrierii publice de pe site-ul oficial al instituției.
Ministerul Educaţiei a precizat că nici Amias International School şi nici Amias Small School nu se află prezent în procedurile instituției și în registrele sale şi nici nu a fost vreodată în procedurile ARACIP de înregistrare sau verificare. Aşadar, ARACIP nu știa de existența acestei școli și, în consecință, nu a sesizat până acum vreun organ al statului cu privire la funcționarea sa ilegală.