Un autocar cu 35 de oameni s-a răsturnat la intrare în Băile Herculane
035 de călători au fost la un pas de o tragedie şi au trăit clipe de coşmar duminică după-amiază, după ce autocarul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod şi s-a răsturnat peste o conductă în afara părţii carosabile, la intarea în localitatea Băile Herculane. Zece din cei 35 de pasageri au ajuns cu mai multe ambulanţe la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin, dar din fericire starea lor nu este gravă.
Autorităţile au fost alertate prin 112, în jurul orei 14, când o persoană a sunat şi a anunţat accidentul de pe E70, la intrare în staţiunea Băile Herculane, în care a fost implicat un autocar cu 35 de persoane. Zeci de ambulanţe şi autospeciale SMURD din Mehedinţi şi Caraş-Severin au plecat spre locul accidentului, medicii aşteptându-se la ce-i mai rău. În timp ce salvatorii încercau să ajungă la ei, călătorii încercau să iasă disperaţi din autocarul în care era panică generală. Doi tineri au spart geamurile şi au pus mâna să-i ajute pe cei mai neputincioşi.
„Avea viteză foarte mare, nu se conduce aşa pe timp de ploaie, intra în curbe în depăşire, erau foarte multe tiruri şi el se băga aşa aiurea. Sunt foarte mulţi loviţi. Eu am ieşit prin uşă, am spart geamurile. Până au venit autorităţile am scos două fete. Erau oameni plini de sânge, înăuntru era plin de sânge”, a spus un călător.
„Ne-am răsturnat, eram în maşină. Dintr-o dată, s-a întâmplat brusc, era în vreo depăşire, nu am văzut. Ne-am pomenit cu toţii unii peste alţii. Noroc că am ieşlt pe turelă. Sunt câţiva dintre noi răniţi, i-au luat ambulanţele au plecat cu ei la Orşova şi la Severin”, a spus un alt călător.
Plini de sânge şi cu răni la cap şi membre şi într-o panică generală, unii călători au ieşit pe turelă sau pe geamurile sparte din autocar.
„Noi eram pe ultimul scaun şi n-am văzut nimic, ne-am trezit în şanţ, am ieşit pe turelă. Mulţumim lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă”, a spus o doamnă care călătorea cu acest autocar.
„Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu văzui decât o maşină mică, verde, în faţa noastră şi ne trezirăm în şanţ, prinsă între scaune, între scări, ieşirăm prin parbriz. O femeie avea capul prins între bară şi ceilalţi picioare, faţă spartă”, a povestit o altă doamnă.
Cei răniţi au fost preluaţi de mai multe autospeciale şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, cu traumatisme la membre şi faţă.
„Echipajele Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi s-au deplasat în localitatea Băile Herculane la un accident de circulaţie cu 35 de victime, din care 10 au fost transportate la spital cu politraumatisme minore, traumatisme de membre inferioare, traumatisme faciale, care nu au pus probleme. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Mehedinţi”, a declarat medicul Cornelia Preda, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.
Potrivit primelor concluzii ale poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului ar fi conducătorul auto de pe autocar, care nu a adaptat viteza de drum în condiţii de carosabil umed. Acesta ar fi încercat să evite o maşină care oprise să facă un viraj la stânga şi a intrat cu autocarul în capul de pod. El se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.