Turnu Severin: Un afacerist a fost înjunghiat, în plină zi, într-un bar din Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul unei firme de pază din Drobeta Turnu Severin a fost înjunghiat, ieri, cu un cuţit, într-un bar din localitate. 

Potrivit anchetatorilor, între cel înjunghiat şi agresor ar fi intervenit un conflict spontan. Agresorul susţine însă că avea conflicte mai vechi cu victima sa.

El a povestit jurnaliştilor că, terorizat fiind de victimă, după ce l-ar fi bătut în urmă cu două zile, a dat acum doar ca să se apere. Tânărul, de 26 ani, a lovit de două ori şi apoi a fugit, predându-se până la urmă poliţiştilor de teamă să nu fie linşat.

Victima sa, un bărbat în vârstă de 44 ani, a ajuns la spital înjunghiat în zona pieptului şi cu pleura perforată. A fost preluată, ieri după-amiază, de la Spitalul Judeţean Severin, la Bucureşti, cu un elicopter, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, cazul fiind cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. 

Bărbatul înjunghiat, cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă, a mai fost atacat, în iunie, pe o străduţă din Severin, la orele amiezii, de trei bărbaţi. Agresorii l-au injunghiat atunci în picior şi l-au lovit cu o rangă în cap.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite