Turnu Severin: Stelică Sălceanu judoka de Mondiale la vârsta pensiei

Stelică Sălceanu

Pe când era un puşti, era pasionat doar de matematică. Cu timpul, şi-a mai descoperit o vocaţie: luptele sportive, care i-au deschis orizonturile gândirii.

A crescut într-o familie simplă, de la ţară, în sudul Mehedinţiului. La 14 ani, a plecat din satul natal la Cetate- Dolj, pentru a urma liceul, iar mai apoi, la Timişoara, unde a absolvit Facultatea de Construcţii. A avut o copilărie frumoasă, şi cu bune, şi cu rele. Visa să devină, când va fi mare, profesor de matematică. „Eram strălucit la matematică. În clasa a şasea, am luat trei de 10 într-o oră. La liceu, la fel. Am fost chiar şi membru corespondent al Gazetei de Matematică şi Fizică“, îşi aminteşte Stelică Sălcianu.

A făcut judo fără să ştie

Nu a abandonat însă ştiinţele exacte, pentru că, odată ajuns la vârsta adolescenţei, a ales facultatea de construcţii. Atunci s-au dezvoltat şi adevăratele pasiuni. „În `65, odată cu studenţia, am început şi sportul. Am făcut cinci ani de judo la CFR Timişoara, antrenându-mă cu Ali Bogdan“, ne spune nea Stelică. Se intra greu la acea vreme într-un astfel de club, dar el a avut norocul de a fi coleg cu fiul unui renumit profesor din facultate, care aranjase treburile în aşa fel încât cei doi băieţi să intre la judo.
Lui nea Stelică nu i-a fost deloc greu să răzbată, întrucât ştia deja multe dintre procedee. „Când aveam vreo patru ani, într-o joacă cu copiii, pe iarbă, am făcut «tomoenaghe», neştiind că e procedeu de judo. Atât de mult le-a plăcut copiilor, că veneau în şir indian la mine şi eu îi aruncam peste cap. Tot în joacă, am mai făcut un procedeu, în lupta la curele: «uchewadza». Îmi nenoroceam colegii de joacă“, ne spune, zâmbind, nea Sălcianu. Odată intrat în sala de judo, tânărului de-atunci Stelică Sălcianu nu i-a fost deloc greu, pentru că ştia deja două procedee de luptă. Încet, încet, judo-ul a devenit pentru el o pasiune. După terminarea facultăţii, a fost repartizat la Severin, realizând două mari investiţii: Şantierul Naval şi Combinatul de Apă Grea, modulele 1 şi 2. Nu a uitat nici de marea lui pasiune, judo-ul. În 1970, a înfiinţat, pentru prima dată, la Severin, echipa Flacăra TCInd“, pe care a afiliat-o la Federaţia Română de Judo. Dintre practicanţii prezenţi, l-a ales pe actualul antrenor Gicu Vasilan să conducă antrenamentele, iar el continuă judo-ul la clubul timişorean Timpolis.

Locul 7, la Mondialele din acest an

Până acum, a practicat judo-ul ca amator, însă din acest an a început să participe la campionatele internaţionale, europene şi mondiale, îndrumat fiind de elevul său, Gicu Vasilan. Rezultatele bune îl îndeamnă să meargă mai departe. A obţinut bronzul la Campionatul Internaţional de Judo din Ungaria (2009) şi argintul la Campionatul Internaţional al României, iar la CM de Judo din Germania, dar şi la CE de Judo din Italia, s-a clasat pe locul 7. 

Întrebări şi răspunsuri
Credeţi că generaţia de azi practică sportul cu aceeaşi pasiune ca pe vremea dumneavoastră? 
S.S.: Da. Sunt pasionaţi. Nu prea au însă condiţii. În plus, judo-ul nu e promovat cum trebuie. Citiţi orice fel de ziar şi nu vedeţi niciun articol despre acest sport. Ar trebui o mai multă mediatizare, pentru că şi în acest sport avem performanţă.  
Ce le transmiteţi părinţilor care ar putea să-şi îndrume copiii spre un anume sport?
S.S.: Le-aş spune să ocupe timpul liber al copiilor cu un sport care poate să le creeze o linie de educaţie corectă, cinstită şi sănătoasă, care ar putea fi calea vieţii lor, aşa cum a fost şi pentru mine. M-a menţinut sănătos, mi-a deschis orizonturile gândirii.

Ce-i place
„Admir la oameni cinstea şi corectitudinea, pentru că aceste calităţi spun totul. Este ceea ce îmi place şi la cei cu care lucrez. Îmi place, de asemenea, lupta în doi. Judo-ul a devenit o pasiune când am văzut că ceea ce ştiam eu se poate pune pe o treaptă superioară.“
Ce nu-i place
„Detest oamenii necinstiţi şi ipocriţi şi caut mereu să stau departe de astfel de persoane.“