Turnu Severin: La 11 ani, are în față o carieră promițătoare
0
ALEXANDRU DOINEA Cântă la pian de la 5 ani, iar acum a ajuns la un nivel ridicat. A avut primul recital chiar anul acesta, a înregistrat un CD și țintește mult mai sus.
Alexandru a începu să ia primele contacte cu pianul, îndrumat de mama sa. Fostă interpretă la vioară, Ovidia Doinea, mama micului artist și-a dorit ca fiul ei să îmbrățișeze un instrument. Cel ales a fost pianul, în fața căruia Alexandru s-a dovedit a fi extrem de talentat. „Am început la vârsta de 5 ani și mi se părea puțin ciudat. Apoi m-am obișnuit și a început să îmi placă foarte mult”, ne spune artistul. Copilul a dovedit înclinații muzicale chiar înainte de a cunoaște notele sau noțiuni de teorie muzicală. „La început cânta după ureche, o făcea bine, avea ritm și așa ne-am dat seama de faptul că are ureche muzicală. Am început cu lecții particulare, iar apoi l-am dus pe Alexandru la liceul de Artă Ștefan Paulian”, ne spune Ovidia Doinea, mama micului pianist.
După multe premii, a urmat primul recital
Alexandru Doinea a reușit, până la vârsta de 11 ani, să câștige foarte multe premii. A câștigat primul loc la concursuri zonale, județene și naționale de interpretare instrumentală, iar la concursul internațional de interpretare Orpheus, ținut la Târgu Jiu, a reușit două premii II. Concursul național Criova-Piano, i-a adus un loc I și un loc III. Premiile au fost obținute în ciuda faptului că Alexandru nu poate participa la mai mult de două concursuri pe an, din cauza vârstei foarte crude, care i-ar provoca o oboseală prematură. Pentrul micul pianist, a urmat un moment emoționant, care ar putea fi un punct de referință în viitoarea carieră. Primul său recital instrumental, ținut în luna iunie a acestui an, în sala Oglinzilor a Palatului Cultural Theodor Costescu. Alexandru a interpretat 9 piese, unele aparținând unor compozitori „grei” pentru vârsta lui, precum Hyden sau Tchaikovski. „M-am simțit foarte bine la primul meu recital, chiar dacă am avut emoții mari la început. Am trecut peste orice emoție când am început să cânt”, povestește pianistul.
Planuri de viitor
Alexandru Doinea alocă pianului în jur de două ore pe zi. Deocamdată, atât este recomandat pentru vârsta lui. Pregătirea pentru concursuri și olimpiade este însă grea și de lungă durată. „Pentru reușitele la concurs, trebuie să mă pregătesc cu piese de clasa a 7-a sau a 8-a, o dată am cântat sonata lui Hyden, care se interpretează la clasa a 10-a. Trebuie să ieși cu ceva în evidență, pentru că sunt mulți copii talentați”, ne spune artistul. „Pentru un concurs pe care îl am în martie anul viitor, mă pregătesc de acum. Trebuie să pregătesc mai multe piese din perioada preclasică, clasică și așa mai departe, pentru că nu știi ce piesă ți se dă și trebuie să fii pregătit. Plus că la orice concurs e obligatoriu o piesă românească”, mai spune Alexandru.
Pentru viitor, își dorește să facă o carieră în muzică, să fie pianist-concertist. Mama spune că e o carieră costisitoare, dar merită să-și urmeze pasiunea și să își valorifice talentul. Are vacanță maxim o lună pe an, pentru că nu poți să-ți permiți să pierzi legătura cu exercițiul.
A învățat lucrările de Bach la orgă în 2 săptămâni, pentru un concert de orgă ținut la catedrala catolică din severin. „Orga sună altfel, ți se pare că întârzie puțin sunetul, are registre, care la pian nu există, iar la pedale, are vreo 20 față de 3 cât are pianul”, susține Alexandru.