Începe Festivalul Medieval al Cetăţii Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul începe vineri, 7 octombrie FOTO Arhivă
Festivalul începe vineri, 7 octombrie FOTO Arhivă

Severinul  dă startul vineri, 7 octombrie, a primei ediţii a Festivalului Medieval al Cetăţii Severinului. Cetatea va fi animată, de dimineaţa şi până seara târziu de concerte de muzică medievală, spectacole de dansuri medievale, ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de lupte medievale, şi tabere medievale.

Primăria Drobeta Turnu Severin este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru organizarea Festivalului Medieval al Cetăţii Severinului, pe malul Dunării, în data de 7 octombrie. Organizatorul spune că pentru trei zile va fi  un experiment istoric, interactiv,  cu mai mult de 70 de "actori" de Ev Mediu care vor reconstitui istoria  din România şi Serbia.  În program este prins un campionat fulminant de luptă, tir cu arcul, vânătoare cu şoim, muzică veche şi o mulţime de ateliere de lucru.

Vineri, 7 octombrie, se deschide la Drobeta Turnu Severin Festivalul Medieval al Cetăţii Severinului, când sunt programate o serie de ateliere (ţesut, pielărie, opincărie, ceramică, fierărie ş.a.), la care sunt aşteptaţi să participe toţi severinenii. Spre seară, spectatorii vor putea urmări un spectacol interactiv de vânătoare cu păsări de pradă, dar şi demonstraţii de luptă cu arme istorice, jonglerii cu foc.

Festivalul continuă sâmbătă cu un curs distractiv de bucătărie medievală şi „Conferinţa Buzduganele medievale în Bazinul Carpatic” (prezentare susţinută de istoricul Andrei Fărcaş - Muzeul de Istorie Budapesta). La ora 16,30, organizatorii spun că avea la asediul cetăţii, o reconstituire de bătălie cu artilerie, arc, lupte pe pod. ş.a.

Festivalul se încheie duminică, când vor avea loc o serie de competiţii, precum şi o şcoală de dans medieval şi renascentist.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite