FOTO/VIDEO Premieră medicală: Unui severinean de 67 de ani i-a fost extirpată o tumoare de 7,5 kilograme!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un severinean, în vârstă de 67 de ani, a trăit aproape zece ani cu o tumoare de 7,5 kg pe piciorul drept, sub abdomen. Intervenţia a fost realizată de medicul ortopedist Claudiu Zară.

Cornel Muntean povesteşte că a suferit, în tinereţe, un accident în Mina Lupeni. La început, tumoarea a fost mică, dar în urmă cu zece ani a început să se dezvolte.

Omul spune că, de la Crăciun, au început şi durerile. „La 23 de ani, am avut accidentul în mina din Valea Jiului, la Lupeni, şi a fost mică, n-a fost aşa mare.

De vreo zece luni încoace a început, tot mai mare, tot mai mare. Nu m-a durut, nu mă incomoda, fugeam pe stradă, n-aveam treabă.

Acum, de la Crăciun încoace a început să mă doară”, povesteşte Cornel Muntean (67 ani).

Aşa arăta tumora înainte de a fi extirpată

image

Bărbatului i-a fost teamă să se opereze pentru că medicii i-au explicat că intervenţia chirurgicală ar fi prea riscantă. Managerul Spitalului Judeţean Severin însă, medicul Daniel Zară a acceptat fără să clipească.

“N-am vrut să mă operez. Mi-a fost frică. Mulţi mi-au spus că nu e de competenţa lor. Uite, dânsul cum m-a văzut, cum a vrut.

Mă rog pentru el şi la biserică. E un doctor, păinea lui Dumnezeu”, adaugă bătrânul.

Medicul Claudiu Zară, pregătit pentru o nouă operaţie în această dimineaţă

image

Tumoră gigant
Înainte de a fi operat, pacientul s-a prezentat la un consult medical. După biopsie, medicul şi-a dat seama că tumoarea nu e cancerigenă şi a hotărât să-l opereze.

Pacientul s-a prezentat la un consult, datorită unor dureri mari la nivelul coapsei. Prezenta o tumoare gigant la nivelul coapsei drepte, cu un diametru al coapsei de 90 cm.

În urmă cu o lună, i s-a făcut o biopsie, iar rezultatul anatomo-patologic a fost de tumoare benignă, ca urmare a unui traumatism vechi, care în timp s-a dezvoltat.

Pacientul a revenit şi norocul lui a fost că n-a fost de natură canceroasă şi am putut interveni.

Intervenţia a fost dificilă, dar mai mult delicată, fiind vorba de dimensiunile mari pe care le avea, aproximativ 7,5 kg. Era deja complicată, pe anumite porţiuni fiind deja necrozată”, ne-a precizat medicul ortopedist Claudiu Zară şi, totodată, managerul Spitalului Judeţean Severin, cel care l-a operat pe bătrân.

Tumoarea este cea mai mare extirpată vreodată de medicul în cauză. În circa două săptămâni, pacientul va fi externat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite