Doi copii din Mehedinţi au încercat să se sinucidă, unul cu medicamente, altul punându-şi ştreangul de gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetiţa din Bărzuica a fost adusă la spitalul din Turnu Severin FOTO Corina Macavei
Fetiţa din Bărzuica a fost adusă la spitalul din Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Doi minori din judeţul Mehedinţi au încercat joi să se sinucidă, din fericire în ambele cazuri rudele acestora intervenind la timp astfel că au fost salvaţi de medicii de la Ambulanţă.

Doi copii au ajuns joi pe patul de spital, după ce au încercat să-şi curme viaţa. Primul caz la care a intervenit Ambulanţa Mehedinţi s-a petrecut la Obârşia de Câmp, unde un copil de 12 ani a încercat să se sinucidă înghiţând un pumn de pastile în urma unei certe cu tatăl său. A fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, unde a primit îngrijirile medicale specifice şi acum este în afara oricărui pericol.

Joi seară, un alt copil a fost adus la spital. Este o vorbă de o fată în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a, din satul mehedinţean Bărzuica, aparţinător comunei Tâmna. Ion Constantin Popescu, tatăl copilului, spune că în urmă cu doi ani un alt fiu al său, de 18 ani, şi-a luat viaţa prin spânzurare.

Tragedia se putea repeta în familia acestuia dacă un alt băiat de-al său nu o vedea pe sora sa şi nu intervenea la timp. Elena Popescu îşi puse ştreangul de gât într-o magazie din gospodărie, în timp ce părinţii se aflau în sat la cumpărături. Ion Popescu spune că nu are cunoştinţă ca fiica sa să aibă probleme la şcoală ori alte supărări, dar îşi petrece mult timp în faţa calculatorului.

„Nu ştiu nimic ce se întâmplă, plecai cu nevasta la magazin şi mă întorsăi, mă sună pe traseu copilul, << bă tati, Lenuţa cred că vrea să se spânzure>>. Numai bine că o găsi copilul, tăia funia, o luă în braţe. Eu am mai avut acum doi ani de zile încă un caz de ăsta , tot copilul meu”, a povestit Ion Popescu.

Fetiţa a fost adusă la Spitalul din Drobeta Turnu Severin şi este în afara oricărui pericol.

„Pacientul era în gospodăria casei, inconştientă, cu funcţii vitale prezente, am preluat-o şi am transportată-o la UPU Turnu Severin. I-am acordat primul ajutor, oxigen, guler cervical. Este prezentă echimoza la nivel latero-cervical, anterior şi posterior şi viaţa nu îi este pusă în pericol”, a spus asistentul Alina Dorobanţu de la Ambulanţa Strehaia.

Citeşte şi:

Crimă urmată de sinucidere în Alba: un tânăr şi-a omorât prietena după care s-a spânzurat

FOTO Medicul sinucigaş Ilie Vonica a fost înmormântat cu aplauze. De ce nu a putut participa şi soţia sa, aflată în arest pentru corupţie, la funeralii

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite