Cum poţi să scapi cu suspendare pentru mită şi spălare de bani. „Te rezolv eu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii din Mehedinţi, imediat după prinderea în flagrant FOTO / semnalulora.wordpress.com
Funcţionarii din Mehedinţi, imediat după prinderea în flagrant FOTO / semnalulora.wordpress.com

Funcţionarii din Mehedinţi care au pretins zeci de mii de euro pentru emiterea unui titlu de proprietate au scăpat cu pedepse mult prea blânde, spun surse din anchetă.

Povestea a început la începutul anului 2019 când un bărbat a

solicitat eliberarea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de 5000 mp în Drobeta Turnu Severin.

„Te rezolv eu”, i-ar fi spus Constantin Vintilă, juristul Prefecturii Mehedinţi. Deşi omul cerea retrocedarea terenului în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, Vintilă a invocat tot felul de motive. Miza era ca cetăţeanul să înţeleagă că i se făcea un favor. Un favor care trebuia răsplătit cu 1.000 mp din suprafaţa de teren pentru care se solicita titlul de proprietate. 

Conform procurorilor DNA, în  iunie 2020, şeful Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Mehedinţi ar fi obţinut parcela de teren.

Povestea, însă, nu s-a încheiat aici. Pe fir a intrat şi Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta nu a vrut teren, ci 30.000 de euro. Bărbatul nu a mai acceptat o nouă jecmăneală şi a făcut plângere la DNA. 

„În perioada aprilie – mai 2019, prin intermediul inculpatului Vintilă Constantin şi a inculpatul Preduţ Iancu Cătălin, ar fi pretins aceleaşi persoane cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp tot pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere acesteia sprijin pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate.

Ulterior, la începutul lunii iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării în modalitatea de mai sus a suprafeţei de teren de 1.000 mp, inculpatul Preduţ Iancu Cătălin să primească efectiv o sumă de bani, în numerar – 30.000 de euro, aspect care s-a şi concretizat la data de 9 iulie 2020, când a fost constatată infracţiunea flagrantă”, au precizat procurorii.

Ce pedepse au primit cei doi funcţionari

Vintilă şi Preduţ au fost fost arestaţi la o zi după ce au fost prinşi în flagrant. Au stat după gratii 40 de zile, iar apoi au fost eliberaţi şi cercetaţi sub control judiciar.

La sfârşitul anului 2020, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei doi funcţionari pentru luare de mită, spălarea banilor şi complicitate la luare de mită.

Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova care s-au pronunţat luna trecută în această cauză.  Directorul executiv Preduţ  a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. A fost achitat pentru spălarea banilor. Instanţa l-a obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la D.G.A.S.P.C. Mehedinţi şi Inspectoratul Şcolar Mehedinţi.

Juristul Constantin Vintilă a fost condmanat la doi ani cu suspendare pentru luare de mită. Şi acesta a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la D.G.A.S.P.C. Mehedinţi şi Inspectoratul Şcolar Mehedinţi.

Instanţa a mai dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru două loturi de teren a câte 500 mp. Hotărârea a fost atacată cu apel de  procurori.

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Zeus” şpăgar: sex, bani şi lucernă pentru funcţii de conducere în Poliţia Română

Parcurile eoliene falimentează administraţiile locale. „Punem lacătul pe primărie şi am plecat acasă“

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite