Condescu: „Totul e stabilit pentru ca Pandurii să joace la Severin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că datele tehnice privind mutarea echipei pentru a disputa jocurile de pe teren propriu pe stadionul din Severin au fost stabilite în urma unei discuţii cu primarul Constantin Gherghe, urmând să fie semnate actele.

„Am căzut de acord în privinţa mutării echipei la Severin şi urmează acum să perfectăm actele necesare pentru a putea să jucăm meciurile de pe teren propriu pe acest teren. Totul e stabilit, dar încă nu am semnat actele.

E clar că meciul cu FCM Târgu Mureş (n.r. din etapa a XIV-a) îl vom juca la Severin, pe Stadionul Municipal, iar stadionul din Târgu Jiu urmează să intre în refacere a suprafeţei de joc“, a precizat preşedintele Pandurilor, Marin Condescu.

Stadionul din Severin a fost gazda echipei Universitatea Craiova în returul sezonului trecut şi în prima etapă din actualul campionat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite