Bacalaureat 2016. Primii candidaţi ieşiţi din examen la Mehedinţi spun că a fost uşor: „Mă aşteptam să pice poezie, dar m-am descurcat foarte bine“
0La Colegiul Naţional Traian, un liceu de elită al judeţului Mehedinţi, primii elevi au început să iasă de la prima probă a examenului de Bacalaureat 2016 puţin după ora 11,30.
După părerea multora dintre elevi, subiectele nu au fost dificile şi speră să obţină o notă mare. Alţi vor doar să treacă de acest examen pentru că la admiterea la facultatea pe care au ales-o nu contează nota de la Bac.
„Subiectele au fost în regulă, am avut eu unele lipsuri la subiectul trei, la romanul interbelic”, a spus o elevă de la profilul „Protecţia mediului”.
„Mi s-a părut destul de OK, nu a fost foarte greu. Mă aşteptam să pice poezie, <<Luceafărul>> de exemplu, dar m-am descurcat destul de bine. Mai departe vreau să dau la Stomatologie, dar vreau să văd ce rezultate o să iau la examenul de admitere”, a spus Bogdan Panait.

„Subiectele au fost destul de uşoare, eu am fost la profil real şi am ales <<Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război>>. A fost destul de uşor, nu ne aşteptam să fie subiecte atât de uşoare anul acesta. Sper la o notă bună”, a spus Adela Mihuţoniu.
Şi câţiva politicieni, dar şi oameni de afaceri ori directori din Drobeta Turnu Severin trec zilele acestea prin mari emoţii ca părinţi. În curtea Colegiului Naţional Traian, îşi aşteptau copiii, foarte emoţionaţi, Sorinel Duducea – patronul uneia dintre cele mai mari firme de construcţii din Mehedinţi, Florin Dan Grigore - şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, profesoara Mihaela Bălu, soţia senatorului liberal Marius Bălu, Mădălina Caliujnai coordonatorul Centrului Antidrog Mehedinţi.
Părinţii îşi aşteaptă cu mari emoţii copiii în curtea Colegiului Naţional Traian din Turnu Severin
De altfel, chiar de la primele ore ale dimineţii de luni, senatorul Marius Bălu, a cărei fiică susţine examenul de Bacaluareat, a postat pe contul său de pe Facebook următoarele:
„Multă baftă tuturor! Sunteţi la pragul primei încercări majore a vieţii voastre, iar noi, prietenii, părinţii voştri, suntem la fel de emoţionaţi ca şi voi, dacă nu chiar mai mult! Din valoarea şi puterea voastră ne luăm şi noi tăria. Succes, dragii noştri, ştim că puteţi! Nu trebuie să aşteptaţi miracole, ci doar să fiţi voi înşivă... Doamne ajută!”
Prin emoţii mari, trece pentru fiica sa şi preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, care tot pe Facebook a urat tuturor candidaţilor mult succes la acest examen:
„Astăzi încep probele scrise ale bacalaureatului, iar printre miile de absolvenţi de liceu care trec astăzi prin emoţiile examenului de maturitate se află şi fiica mea. Mult succes tuturor! Nu trebuie să vă fie teamă ci trebuie să aveţi încredere că munca depusă în anii de liceu va da roade şi vă va aduce numai note mari!”.