Accident cu trei maşini implicate, pe centura ocolitoare a Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unde s-a petrecut accidentul
Locul unde s-a petrecut accidentul

Cinci persoane au fost implicate sâmbătă după-amiază într-un accident pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin la intersecţia cu un drum judeţean ce duce spre localitatea Cerneţi.

Accidentul a avut loc sâmbătă, 20 ianuarie, pe centura ocolitoare a Severinului la intersecţia cu DJ 607A unde în mod frecvent se produc accidente de circulaţie din cauza neacordării de prioritate.

Şi în acest caz, incidentul s-a petrecut din cauza neacordării de prioritate.

accident severin

Au fost implicate trei autoturisme şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale maşinilor.

accident severin

La locul intervenţiei au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin  cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

accident severin

Cinci victime, conştiente, au suferit politraumatisme şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite