Un elev a ajuns de la școală la Unitatea de Primiri Urgențe. Un elicopter SMURD vine la Tulcea pentru a prelua copilul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Elicopterul SMURD ajunge la Tulcea, pe stadionul Delta
Elicopterul SMURD ajunge la Tulcea, pe stadionul Delta

Un copil de 11 ani din comuna tulceană Izvoarele (sat Alba) a ajuns vineri după amiază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tulcea. Băiatului i s-a făcut rău în timpul orei de sport.

UPDATE 15.50 Directorul unității școlare, Maria Gheorghe, spune că nu știe cum s-a putut întâmpla așa ceva.
„De la 10.00 Narcis a avut sport şi, după aceea, a avut desenul. Copilul nu avea nimic. La un moment dat s-a dus la dulap să ia ceva. Mergea, nu avea nicio problemă. După aceea a avut română. Profesoara l-a găsit plângând şi i-a spus că nu poate mişca picioarele“, spune directoarea.
Apoi a venit ambulanţa, l-a adus la spital la Tulcea iar acum așteaptă SMURD-ul pentru a fi transferat la Bucureşti.
Profesorul de sport al băiatului spune că acesta nu a căzut și nu s-a lovit, astfel că nimeni nu își poate explica ce s-a întâmplat.
Narcis Chiriş provine dintr-o familie destrămată: după ce părinții au divorțat mama a dat bir cu fugiții și și-a abandonat cei doi copii.  Tatăl munceşte în Tulcea, iar cei doi băieţi sunt crescuţi de bunica lor.
La momentul de față copilul este la investigații. Nu se știe încă ce s-a întâmplat cu elevul. Băiatul, Narcis Chiriș, nu își simte nici membrele superioare nici cele inferioare.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite