Tulcenii ar putea fi chemaţi la urne pentru a decide din ce regiune ar vrea să facă parte
0
„Eu sunt de părere că 95% din populaţia judeţului ar vrea să facă parte din regiunea Dobrogea“, a declarat astăzi, în cadrul dezbaterilor pe tema regionalizării, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Preşedintele Teodorescu a mai declarat, astăzi, că este normal ca tulcenii să opteze pentru interesul lor, iar autorităţile tulcene nu ar trebui să se lase conduse de „grupurile de interese“. În plus, domnia sa a insistat asupra faptului că poporul este cel care trebuie să decidă cum vor arăta noile regiuni, aşa cum a solicitat şi senatorul Octavian Motoc (PNL).
În plus, pentru a stabili în ce regiune ar trebui să fie inclus judeţul Tulcea (Dobrogea, cu judeţul Constanţa, sau în regiunea formată din cele două judeţe din Dorbogea, plus, Galaţi, Brăila, Vrancea), tulcenii ar putea fi chemaţi la urne, în cadrul unei referendum.
Despre regiunea Dobrogea s-a discutat şi în cadrul unei şedinţe similare, organizate la Constanţa. Atunci vicepremierul DRagnea şi-a exprimat susţinerea pentru această regiune (singura cu două judeţe din România).
„Avem suportul domnului vicepremier Liviu Dragnea, care a apreciat propunerea şi chiar a fost de părere că Dobrogea ar putea fi cea mai de succes regiune din România. Oamenii trebuie să ştie că noi nu inventăm regiunile, că acestea sunt forme de organizare care funcţionează în toată lumea şi că judeţele nu îşi pierd identitatea în cazul regionalizării. Această formă de organizare de acum a creat decalaje extraordinare între regiunile foarte dezvoltate, în jurul marilor oraşe şi zone foarte sărace“, a spus preşedintele Horia Teodorescu.
Mai citiţi şi:
Cinci argumente pentru regiunea Dobrogea: de ce consideră şeful administraţiei judeţene că Tulcea se potriveşte cu judeţul Constanţa
Lobby puternic pentru Regiunea nr. 9. Liviu Dragnea: „Singura regiune posibilă cu două judeţe este Dobrogea“