Tulcea: Prinși cu 81 de kilograme de peşte transportat ilegal
0Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat două persoane care transportau 81 de kilograme de peşte pe raza localităților Tudor Vladimirescu și Jijila, fără a deţine documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Cei doi tulceni transportau, cu două autoturisme, 81 de kilograme de peşte proaspăt din diferite specii, pentru care nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă şi transport. Aceștia au declarat că au cumpărat peştele de la persoane necunoscute de pe raza localităţii Văcăreni, respectiv Pardina pentru consumul propriu.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unor societăţi comerciale de profil, iar celor două persoane le-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport peşte fără documente legale.























































