Tulcea: Incendiile au ars aproape 140 de hectare de vegetaţie uscată | adevarul.ro

Tulcea: Incendiile au ars aproape 140 de hectare de vegetaţie uscată

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Nu mai puţin de şase intervenţii au avut pompierii tulceni în acest sfârşit de săptămână, pe parcursul a 24 de ore. Echipajele de pompieri au avut de furcă cu flăcările, în condiţii de vânt puternic.

Pentru stingerea acestor incendii a fost necesară intervenţia  subunităţilor din cadrul  Inspectoratului pentru  Situaţii de Urgenţă ,,Delta” al judeţului Tulcea, respectiv a  Detaşamentului de Pompieri Tulcea, Staţia de Pompieri Babadag şi a Serviciilor Voluntare şi Private  pentru Situaţii de Urgenţă Somova şi Sarichioi, care  au intervenit operativ cu un număr de 7 autospeciale. În urma incendiilor au ars 50 de hectare de mirişte la Mihai Bravu, 75 de hectare la Zebil, 10 hectare la Mineri, 2 hectare la Somova, dar şi câte jumătate de hectare în două curţi din Babadag şi Tulcea.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” atrage atenţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu titlu sau fără titlu, că le este interzis să ardă vegetaţia uscată fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a primăriilor şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile respective. De asemenea, pompierii recomandă evitarea fumatului şi interzicerea utilizării focului deschis în apropierea zonelor cu vegetaţie uscată.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicare a propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă, potrivit legii.

Top articole

Partenerii noștri