Tânărul care fura roţi echipate de iarnă a ajuns în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Angheluţă (23 de ani)  recunoscut faptele: în perioada 28 noiembrie 2011-08 decembrie 2011, a sustras 11 roţi de autoturism echipate cu anvelope de iarnă, în paguba a patru părţii vătămate, producând un prejudiciu în valoare estimativă de 5.700 lei.

La data de 18 ianuarie 2012  faţă de Angheluţă a fost luată  măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 19 decembrie 2011 a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
„Inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, acesta fiind condamnat anterior ,  pentru săvârşirea, în timpul minorităţii a  mai multor infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetat“, spune Dan Stepanencu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Întrucât s-a constatat  că  faptele inculpatului prezintă pericolul concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi numărul mare al faptelor , din modul de operare, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar mări starea de insecuritate publică creată în societate prin săvârşirea acestui gen de infracţiuni,  inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă,  propunere ce a fost însuşită de instanţa de judecată. Tânărul va sta 29 de zile în arest preventiv.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite