Video Revolta turiștilor români: „Să boicotăm Bulgaria! Nu mai mergeți la Nisipurile de Aur!“. Ce le-a stârnit supărarea VIDEO

0
Publicat:

Amatorii de vacanțe în Bulgaria se revoltă pentru că mașina unui turist din Tulcea, parcată lângă un indicator din Nisipurile de Aur, a fost ridicată de pe stradă. Ei vor să inițieze un boicot: nimeni să nu își mai cumpere pachete turistice în stațiunea bulgărească. 

Plaja din Bulgaria SURSA Shutterstock
Plaja din Bulgaria SURSA Shutterstock

„Au ridicat-o în două minute, ca la Formula 1”, a scris cel care a filmat operațiunea de ridicare a mașinii scumpe, de lângă un indicator de „Oprirea Interzisă”, autorul postării de pe grupul de Facebook Travel in Bulgaria - Călător în Bulgaria, care a stârnit revolta.

Turiștii români sunt indignați. Spun că lângă complexurile scumpe, care nu au parcări, sunt postați paznici, pe post de pândaci, care dau imediat alarma la cei de la Ridicări, în momentul în care văd o mașină lăsată în stradă. 

Oamenii se mai plâng că nu există parcări amenajate decât la kilometri de locurile de cazare și că stațiunea a devenit murdară, sufocată de gunoaie. 

„Revin la sugestia mea, prezentată acum câteva zile: ia să nu mai achiziționeze nimeni vreun pachet turistic în Nisipurile de Aur anul acesta și la anul. Să vedem atunci ce or să mai facă. Asta în condițiile în care au pus peste tot semne de "Parcare interzisă", iar la fiecare hotel stă câte un individ scăpat din cine știe ce grotă care anunță imediat echipajul de ridicare a mașinilor. Haideți să ne unim și să facem cum am propus: niciun pachet turistic achiziționat în Nisipurile de Aur și acum, în 2023, și în 2024. Aștept opinii cu privire la propunerea mea”, scrie un turist. 

SURSA VIDEO FACEBOOK TRAVEL IN BULGARIA - CĂLĂTOR ÎN BULGARIA

„Dacă ar fi la fel de conștiincioși și când vine vorba de curățenia stațiunii, bine ar mai fi! Strada este foarte murdară și au foarte multe zone în care domnește mizeria, gunoiul și mirosul scârbos!” - este opinia altui turist care își petrece vacanța în celebra stațiune bulgărească. 

„Din eficiența de a ridica mașinile parcate aiurea, în condițiile în care nu am văzut locuri de parcare amenajate decât foarte puține și destul de "ascunse", observ că pot fi super buni la anumite activități! Chiar e cazul să extindă priceperea și la curățenie, cel puțin în Nisipurile de aur”, scrie un altul. 

Stațiunea Nisipurile de Aur, boicotată de turiști Sursa Foto Adevarul
Stațiunea Nisipurile de Aur, boicotată de turiști Sursa Foto Adevarul

„Așa este... rămân cu un gust amar în privința curățeniei în zonele învecinate resorturilor, nu știu cine administrează aceste terenuri împădurite, să le spun așa, dar este tragic, peste tot gunoaie parcă mai multe față de la noi”, comentează un altul. 

„Așa ar trebui și la noi! Nici acolo nu sunt parcări, lași mașina unde poți și la picior! Hoteluri scumpe nu au parcare. Lași mașina la kilometri, dar ai noștri sunt comozi. Prostia și domnia se plătesc”, este reacția altui turist. 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite