Piroman la Sălcioara: A dat foc unui adăpost de animale
0
Luni seara, pompierii militari de la Staţia Babadag din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ Tulcea au intervenit pentru a stinge un incendiu care pusese stăpânire pe o gospodărie din satul Sălcioara, comuna Jurilovca.
Apelul a fost dat la ora 21.24. Un echipaj de pompieri al Staţiei Babadag s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă.
„Incendiul a fost stins, dar în urma lui a fost distrus acoperişul adăpostului de animale (50 de metri pătraţi) care era construit din lemn şi stuf. Din cercetările efectuate la faţa locului, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o folosirea intenţionată a sursei de aprindere“, spune Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.