Peste o sută de incendii de vegetaţie uscată în judeţul Tulcea
0
Conform celor declarate de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, de la începutul anului 2012 până în prezent pompierii tulceni au intrvenit pentru stingerea unui număr de 139 de incendii de vegetaţie uscată (au ars peste 860 de hectare).
Detaşamentul de Pompieri Tulcea a intervenit la 64 incendii, Secţia de Pompieri Măcin la 34 incendii, Staţia de Pompieri Babadag la 24 incendii, Pichetul de Pompieri Nave Operative Crişan la un incendiu şi Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă la 16 incendii.
Cele mai multe focuri au pornit din cauza focului deschis în spaţii deschise – 100 de situaţii. Fumatul a determinat zece incendii, iar folosirea intenţionată a sursei de aprindere a generat 29 incendii.
„Incendierea vegetaţiei uscate trebuie făcută într-un cadru legal şi cadrul normativ legal spune că acţiunea de incendiere, acolo unde ea este permisă, trebuie să fie în baza unor aprobări şi cu respectarea unor norme de prevenire şi stingere a incendiilor de către cel care execută această activitate de incendiere. Din păcate, de multe ori cei care dau foc vegetaţiei uscate nu rămân la faţa locului să supravegheze, nu anunţă administraţia publică locală, astfel încât incendiul se propagă”, a mai precizat inspectorul şef Florin Başcău.























































