Patru zile de probleme Enel: Dacă rămâneţi fără curent, staţi liniştiţi. Problema se rezolvă într-o oră!
0
Începând de astăzi şi până luni, în intervalul orar 08:00 – 18:00, Enel Distribuţie Dobrogea efectuează pe raza municipiului Tulcea o serie de lucărări care vor afecta alimentarea cu energie electrică.
În această perioadă, spun reprezentanţii Enel, gradul de siguranţă în alimentarea cu energie electrică al consumatorilor aferenţi va scădea.
„În eventualitatea apariţiei unor avarii în reţeaua din municipiul Tulcea, acestea vor fi remediate în regim de urgenţă, urmând ca timpul de realimentare al consumatorilor să se facă în maxim 60 minute“, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă al Enel.
Echipele Enel Distribuţie Dobrogea împreună cu echipe ale contractorilor vor efectua aceste lucrări în regim de maximă mobilizare, pentru a reduce pe cât posibil efectele scăderii gradului de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Printre măsurile de prevenire a unor eventuale avarii majore, Enel Distributie Dobrogea va monitoriza în permanenţă starea reţelei.























































