Minunea turistică de la Uzlina. Sătucul din Delta Dunării a fost reconstruit în mijlocul paradisului acvatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mic sat de pescari din Delta Dunării, Uzlina, a devenit în ultimele decenii o zonă turistică vestită, unde vizitatorii pot pescui, se pot relaxa şi gusta din delicatesele locale.

Până în anii 80, în satul Uzlina, care aparţine de comuna Murighiol, locuiau 3.000 de suflete. După inundaţiile catastrofale din urmă cu două decenii, casele localnicilor s-au prăvălit, făcându-se una cu pământul.

Cum la acea vreme se punea accent pe politica de comasare a satelor, oamenii s-au stabilit în Murighiol, fiecare familie primind loc de casă şi pământ. În urma transhumanţei din anii 1976 – 1977, în sat au mai rămas doar opt familii.

La câţiva ani, în micul colţ de Rai a ajuns şi Cornel Găină (61 de ani). S-a născut în Alexandria, iar mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în Moldova, acolo unde predau părinţii săi. A vizitat prima dată Delta în copilărie, când a vent împreună cu părinţii.

Dar copilul de altădată a crescut şi a descoperit că delta e viaţa lui. Şi elevul, apoi studentul de la Academia de Studii Economice din Bucureşti îşi lua uneltele de pescuit la spinare şi împreună cu câţiva amici intra pe canalele sălbatice ale deltei să-i descopere tainele. Apoi, toate concediile şi le-a petrecut aici, câte trei – şase săptămâni pe an.

Marea problemă era drumul până aici. „Era un tren din Bucureşti care pleca la 11.00 – 12.00 noaptea şi ajungea la Tulcea la 6 dimineaţa. De la Tulcea luam pasagerul până la Sulina care făcea câteva ore“, îşi aminteşte el.

image


Cornel Găina, omul care a transformat Uzlina FOTO Adevărul

Ghid pentru pescarii străini 

 

Pe timpul facultăţii a fost ghid interpret pentru turiştii străini care veneau aici să pescuiască. Cunoştea bine limbile franceză şi engleză. „Erau din SUA, din Germania, Franţa, Belgia, Olanda. Dacă americanii veneau pentru pescuitul la somn şi şalău, englezii veneau pentru crap“, îşi aminteşte el. 

Mai apoi, şi-a cunoscut iubita, pe Mihaela, pe care, evident, a dus-o în Delta Dunării. „I-a plăcut atât de mult încât am decis să luăm o fostă casă pescărească să fie numai a noastră“, rememorează Cornel Găină. Era anul 1985. Cum ea era vandalizată peste an. „Atunci am decis să facem o pensiune şi să putem angaja un om de încredere, care să aibă grijă de ambele“. Şi aşa s-a ridicat în 1994 o pensiune cu opt camere, numită „Cormoran“.

image

Costurile au fost foarte mari. După ce a înălţat terenul pentru a nu fi inundat, a adus curent electric, investiţie care l-a costat 65.000 de dolari, iar alţi 55.000 de dolari pentru ridicarea pensiunii. În 1999 au construit un hotel, cu 36 de camere şi apoi 15 vile de vacanţă, tradiţionale. Preţurile de cazare variază între 60 şi 215 lei.
 

Acum, complexul turistic din Uzlina este unul dintre cele mai cunoscute în ţară şi peste hotare. Cifra de afaceri se ridică, spune Cornel Găină, la 3-8 milioane de lei pe an. 

Gripa aviară a alungat străinii din deltă 

O mare palmă dată turismului din deltă a fost isteria gripei aviare, din 2010. „Clientela noastră era formată până atunci din turişti străini în proporţie de 66%. După ce domnul ministru Gheorghe Flutur a anunţat că etse gripă aviară la intrarea în deltă am avut 12 turişti străini, iar acum abia dacă procentul urcă la 10-12% din numărul total al turiştilor“, dezvăluie Cornel Găină.

La Uzlina se poate ajunge relativ uşor. Până la Murighiol se merge pe DJ 222 C, iar cu o ambarcaţiune rapidă se ajunge de la Murighiol în maximul 10 minute. 
 

În ultimii ani se reiau vechile obiceiuri de pe vremuri, când turiştii de pe litoral aveau în timpul sejurului şi o vacanţă de o zi în Delta Dunării. 

Vă mai recomandăm:
 

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

Sacalin, peninsula care se roteşte. Misterele limbii de pământ care s-a născut din Marea Neagră şi a apărut în urmă cu un secol şi jumătate

Legenda monstrului de 675 de kilograme prins în Delta Dunării. Când a fost pescuit morunul din care s-au scos 145 de kilograme de caviar

Secretele din Letea: cum a luat fiinţă cel mai frumos sat din Delta Dunării, locul în care au năvălit fugarii ucraineni

Misterul Insulei K, tărâmul neştiut de la capătul României. Cum s-a format peste noapte raiul terestru interzis oamenilor

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite