Arta acoperişurilor de stuf din Letea. Cum lucrează meşterii materialul cu o singură unealtă şi reuşesc să-l facă perfect
0
Cu o singură unealtă, năboica, şi cu multă îndemânare, un meşter din Letea reuşeşte să păstreze una dintre cele mai frumoase ocupaţii din Delta Dunării: realizarea acoperişurilor din stuf. Astfel, duce mai departe tradiţia strămoşilor săi.
Meşteşugurile tradiţionale din Delta Dunării sunt pe cale de dispariţie. Pot fi număraţi pe degetele de la o mână meşterii care se pricep să ducă mai departe modul de viaţă al strămoşilor. Letea, considerat a fi cel mai bine conservat sat din Delta Dunării, a rămas aşa şi datorită lui Costică Crimschi, în vârstă de 64 de ani. El este ultimul dintre vechii meşteri ai acoperişurilor de stuf din Letea şi în viaţa lui a învelit sute de case din toate colţurile „bălţii“, aşa cum definesc ei Delta Dunării.
Erau vremuri când meşterii se băteau între ei care să prindă mai multe lucrări. Numai în comuna C.A.Rosetti, localitate de care aparţine satul Letea, erau cel puţin 20 de artişti în prelucrarea stufului, în urmă cu 25 de ani. Acum, Costică Crimschi a rămas singurul, dar nici comenzi nu mai sunt ca pe vremuri. Plasticul, azbocimentul şi ţigla au luat treptat locul materialelor tradiţionale: stuf, papură şi lemn. Pe de altă parte, costul unui acoperiş din stuf este dublu faţă de unul din ţiglă.
„Stuful s-a corcit“
Nea Costică, aşa cum îl cunosc toţi locuitorii de prin acele părţi ale Deltei, spune că a furat meseria de la bătrânii satului. „Dacă ai ochi şi eşti atent, înveţi de toate“, spune meseriaşul.
Mai întâi, se recoltează stuful din deltă, operaţiune care se poate face numai iarna. „Se taie după ce cad frunzele şi rămâne curat. Nu poţi să pui toată mizeria pe casă. Numai că în ultimii ani avem probleme şi cu stuful. Nu prea se mai găseşte şi cel care mai creşte este corcit“, spune meşterul cu părere de rău.
În iarna asta nu prea a putut merge la cules de stuf, întrucât a fost zăpada prea mare şi nu a putut intra pe baltă. După ce zăpada s-a topit, a crescut apa şi nu s-a putut culege“, adaugă Costică Crimschi. Recoltarea stufului manual, cu târpanul, nu prea se mai obişnuieşte.
În copilăria sa, oamenii tăiau stuful doar manual, apoi munca grea a fost lăsată pe umerii deţinuţilor din deltă. În prezent, în deltă, doar câteva firme care au utilaje mai recoltează stuful. Din ce ştie el, este o echipă la Mila 23 şi o alta la Crişan. În rest, lumea nu prea mai este interesată de stuf, căruia i se zicea „plapuma săracului“.
După ce stuful este uscat, intră pe mâna meşterului. Nea Costică ne explică: mai întâi se face un schelet din căpriori şi apoi se aşază stuful pe rânduri. „La o casă normală, se pun trei rânduri, de 12/5 sau 14/5. Stuful se bate cu scula căreia localnicii îi zic «năboică», o unealtă din lemn cu dinţi, iar apoi se coase cu sârma. Apoi se aşază al doilea rând şi procedeul se repetă. În final, acoperişul are o grosime de 30-35 de centimetri.
Vara ţine rece şi iarna – cald
Un meşter care se respectă, aşa cum e Costică Crimschi, dă gata un acoperiş de stuf în şase zile. „Stuf să fie, că îl terminăm numaidecât“. La fel de adevărat este că un astfel de acoperiş ţine 30-40 de ani. „Dacă stuful este bun şi scheletul este bine făcut, nu ai treabă o viaţă întreagă“, dă asigurări meşterul stufului.
Pe lângă faptul că durata de viaţă a unui astfel de înveliş al unei gospodării este mai mare, el mai are şi alte avantaje: vara, stuful ţine răcoare, iar iarna – cald. Şi preţul este pe măsură. Un acoperiş de stuf ajunge aproape dublu faţă de unul din ţiglă sau din alt material. Nea Costică lua 30 de lei pe metru pătrat de acoperiş.
Face butoaie şi împleteşte nuiele pentru garduri
Costel Crimschi nu se ocupă numai cu bătutul stufului pe case. El ştie să facă şi butoaie şi împleteşte nuiele pentru garduri sau coşuri. Acum, se urcă mai rar pe case. Spune că îmbătrâneşte şi nu mai are vigoarea de altădată. L-a învăţat pe fiul său cel mic, Petre, de 26 de ani, cum să facă acoperişuri durabile. Mai are două fete împreună cu femeia sa, Verginica, o moldoveancă focoasă, de care s-a îndrăgostit în urmă cu zeci de ani şi pe care nu a lăsat-o să mai plece din viaţa sa. „Lucra la fabrica de peşte din Sulina. Am cunoscut-o la o nuntă. De atunci suntem împreună“, mărturiseşte bărbatul.
Campion naţional la caiac-canoe, în 1972
Ca mulţi alţi copii din zona Deltei Dunării, şi Costică Crimschi a plecat să cucerească lumea cu o vâslă. A reuşit să facă performanţă şi, în 1972, a devenit campion naţional la disciplina caiac-canoe, la întrecerea de 10.000 de metri, la competiţia care s-a desfăşurat pe Lacul Snagov, din Capitală.
Dar nu a putut să meargă pe drumul de mare performanţă, deşi a fost membru al Clubului Dinamo. Mama sa murise, iar tatăl său nu se putea ocupa singur cu toată gospodăria. Aşa că tânărul a coborât din barcă, a renunţat la visul său şi s-a înscris la o şcoală profesională de mecanici agricoli. Nu a mai plecat niciodată din satul său. Aici şi-a crescut copiii, aici a iubit şi aici vrea să moară. I-a ajutat pe oameni aşa cum s-a priceput mai bine. Timp de un mandat, între anii 1996-2000, a fost şi primar al localităţii C.A. Rosetti, iar între 2000 şi 2004 a ocupat funcţia de viceprimar.
Alţi meşteri ai Deltei
În Delta Dunării şi în judeţul Tulcea mai sunt meşteri care practică meşteşuguri tradiţionale ale strămoşilor.
De exemplu, în satul Greci, există o familie de pietrari, Iulian Cortel şi Constantin Moise, urmaşii italienilor de altădată care au deschis aici cariere de piatră. Ei sparg granitul în bătătură şi îl folosesc apoi pentru borduri şi pentru temelii de case.
În Isaccea, Toader Calciu este cel mai priceput fierar. El meştereşte la potcoave de cai şi la unelte pentru grădinărit cât e ziua de lungă. Gabriela Ioniţă, din Luncaviţa, este expertă în broderii şi cusături manuale.
Jenica Nicolae, din Mahmudia, împleteşte papură şi face genţi, coşuri şi obiecte de artizanat.
În satul Vişina, din comuna Jurilovca, Dumitru Iordan este expert în meseria de stufar, adică de recoltare a stufului.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
