Medic ginecolog, reţinut pentru luare de mită. Cerea bani pentru a trata persoane fără asigurare de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au decis reţinerea medicului pentru o perioadă de 24 de ore. Anchetatorii o acuză de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.

Pentru prinderea medicului de la Spitalul Judeţean Tulcea, ofiţetii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, au folosit un agent sub acoperire. Acesta s-a dat drept soţul unei paciente şi i-a dat o sumă de bani medicului ginecolog pentru tratarea soţiei.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 15.10.2019, începând cu ora 16.00,  măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de inculpata  D.D.T., în vârstă de 49 de ani, medic în cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, pentru săvârşirea  a două infracţiuni de luare de mită, din probele administrate până la acest moment, rezultând faptul că în perioada 09.07. – 15.10.2019, a pretins şi a primit sumele 400 şi respectiv, 300 de lei, în schimbul acordării asistenţei medicale unor persoane care nu aveau calitatea de asiguraţi în sistemul naţional de asigurări de sănătate”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Acţiunea anchetatorilor ar fi pornit după ce mai multe femei ar fi sesizat pe o reţea socială faptul că medicul ginecolog solicită bani în schimbul tratamentelor.

Pe aceeaşi temă:

Campanie de împuşcare a mistreţilor şi şacalilor din Delta Dunării

Cum este transformată Delta Dunării în teren agricol. Schimbarea ireversibilă care afectează solul şi peştii

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite