FOTO Susţinere pentru FC Delta: au ieşit în stradă pentru salvarea echipei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marş de susţinere a echipei locale FOTO Adevărul
Marş de susţinere a echipei locale FOTO Adevărul

Marşul organizat de susţinătorii echipei FC Delta Tulcea vine ca urmare a dificultăţilor financiare. Iubitorii fotbalului au ieşit în stradă pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află echipa locală.

La ora 16.00, în faţa stadionului, aproximativ o sută de persoane se pregăteau de marş. Alături de tinerii tulceni se aflau jandarmii şi cei de la Poliţia Rutieră.

Conform autorizaţiei, marşul s-a încheiat la 18.30. Peste 150  de persoane au ajuns în Piaţa Civică, după ce au trecut pe strada Isaccei, respectiv pe strada Unirii, unde au scandal lozinci de susţinere a echipei de fotbal FC Delta Tulcea.

Încă de la început au fost stabilite norme foarte clare de conduită: nimeni nu avea dreptul de a scanda ceva fără să informeze organizatorii,  s-a circulat numai pe troturar, iar oricine ar fi încălcat regulile urma să răspundă personal pentru faptele sale.

Cu bannere şi steaguri inscripţionate cu numele echipei locale, purtând tricouri cu FC Delta, tinerii tulceni au mărşăluit pe străzile municipiului, pentru a aminti atât autorităţilor, cât şi celorlalţi cetăţeni ai municipiului că echipa tulceană are nevoie de susţinere.

La finalul marşului, organizatorii acestei forme de manifestare publică erau aşteptaţi să discute cu primarul municipiului, Constantin Hogea.

„Ne adresăm pe această cale tuturor suporterilor echipei de fotbal FC Delta Tulcea, amatorilor de sport tulceni, celor care-au fost măcar o dată pe stadionul municipal sau celorlalţi cetăţeni şi îi invităm să ni se alature în această cauză. Reamintim că echipa care ne-a reprezentat în ultimul deceniu în competiţiile naţionale de fotbal şi a devenit un brand pentru oraş este în curs de desfiinţare din cauza dificultăţilor financiare, doar o minune mai putând să-i schimbe soarta. Singura şansă ar fi ca în zilele următoare să se găsească un finanţator, fie din mediul privat, fie din cel public, dispus să sponsorizeze clubul cel puţin provizoriu“, spune Liviu, unul dintre organizatori.

Mai citiţi şi:

Marş de susţinere a echipei tulcene: „Nu lăsaţi DELTA să moară / Sportul nu trebuie să dispară“!

Ce sumă primeşte FC Delta de la primăria Tulcea


 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite