August, luna pentru vizitat nordul Dobrogei. Ce evenimente sunt în judeţul Tulcea, în special în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

August este o lună plină de evenimente în nordul Dobrogei, acolo unde turiştii sunt aşteptaţi să cunoască frumuseţile Tulcei şi a Deltei Dunării.

Luna august începe în curtea Casei Avramide, din municipiul Tulcea, cu Festivalul de Muzică Bună. Timp de patru zile, din 1 până la 4 august, tulcenii se vor bucura de recitaluri de folk de cea mai bună calitate. La 1 august va concerta Marius Daşcău, la 2 august - Marius Baţu, la 3 august - Zoia Alecu, iar la 4 august - Florin Chilian.

În 2 şi 3 august la Mahmudia are loc Festivalul Diversităţii, un eveniment destinat promovării tradiţiilor locale. Timp de două zile, cei interesaţi vor lua contact nemijlocit cu meşteşugurile şi gastronomia locală, cu dansurile şi cântecele locului şi vor putea vizita obiective mai puţin cunoscute, într-un tur ghidat. În prima seară, pe scena din strada Portului, va putea fi urmărită o proiecţie de film, iar pe 3 august, muzica va umple scena, invitaţii organizatorilor fiind Ansamblul Etnofolcloric Plăieşii, Angelica Flutur, Laura Olteanu şi Anna Lesko.

Între 5 şi 11 august, Delta Dunării devine gazda filmelor bune. Luni, 5 august, va începe la Sfântu Gheorghe a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anonimul. În competiţia de lungmetraj de anul acesta sunt înscrise 6 filme, iar în competiţia de scurtmetraj românesc si scurtmetraj international sunt inscrise 12 filme. Toate premiile sunt acordate exclusiv în urma votului publicului, o tradiţie a Festivalului Anonimul.

Invitatul special la Festivalul Internaţional de Film Anonimul este regizorul ucrainean Sergei Loznitsa, câştigător al Premiului pentru regie „Un Certain Regard“ la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”. Acesta va primi din partea organizatorilor Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, iar spectatorii vor avea posibilitatea unică de a viziona o retrospectivă ce conţine 7 titluri din filmografia regizorului ucrainean.

Proiecţiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri în prezenţa lui Sergei Loznitsa, iar acesta va susţine sâmbătă, pe 10 august, un masterclass. Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) participă ca partener la acest eveniment, pentru a susţine activ promovarea turismului în Delta Dunării şi judeţul Tulcea.

Între 8 şi 13 august are loc, în Tulcea, Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Peştişorul de Aur“, festival anual de tradiţie ce aduce împreună, copii şi tineri din întreaga lume, fiecare grup împărtăşind cu ceilalţi tradiţiile specifice ţării şi regiunii din care provine.

În 15 şi 16 august, cu prilejul Sfintei Marii, se serbează Zilele Municipiului Tulcea. 

La 24 şi 25 august se desfăşoară, în municipiul Tulcea, probabil cel mai important eveniment sportiv al anului din judeţul Tulcea: Delta Rowmania Triathlon, etapă a cupei europene la triatlon.

Între 24 şi 26 august are loc a şasea ediţie a Explorer MTB Challenge – concurs de mountain bike maraton, etapă a Cupei Naţionale a României.

Pe 30 şi 31 august are loc a V-a ediţie a Dichis’n’Blues. În cele două zile ale festivalului, pe scenă vor urca Kenny Neal (SUA), O Sister! (Spania), The Blues Overdrive (Danamarca) şi Equilateral Guitar Union (România).

Rowmania Fest, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, revine în Tulcea între 30 august şi 1 septembrie, pentru a noua ediţie. Rowmania Fest este un festival înfiinţat de Ivan Patzaichin, parte a eforturilor constante ale Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23 de promovare a Deltei Dunări, a turismului lent şi responsabil şi a tradiţiei locale a bărcilor cu vâsle.

În serile de 30 şi 31 august, pe scena de pe faleza Dunării vor urca Haraszti Ádám Projekt, Am fost la munte si mi-a placut, PHOENIX (30.08), The Kryptonite Sparks şi CARGO (31.08).

Festivalul Borşului Lipovenesc de Jurilovca (ediţia a II-a) va avea loc, în acest an, în weekend-ul 31 august - 1 septembrie în Portul Turistic Jurilovca.

Ca în fiecare an, activităţile celor două zile de festival se concentrează în jurul pregătirii, în mod tradiţional, a borşului lipovenesc de pescarii din comunitatea locală. Oaspeţii vor putea degusta şi alte preparate pe bază de peşte, dar şi deserturi tradiţionale pregătite de localnicii din Jurilovca, în timp ce pe scena evenimentului vor urca ansambluri de dansuri şi cântece tradiţionale reprezentative pentru etniile din Dobrogea. 

Programul lunii august a fost transmis de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, o organizaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, înfiinţată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova şi de a dezvolta, pe termen scurt, mediu şi lung, Delta Dunării şi judeţul Tulcea.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Delta Dunării în cele mai frumoase ilustrate din trecut. De ce este atât de special tărâmul de la Marea Neagră 

Reguli noi pentru vizitarea Pădurii Letea. Care sunt cele trei trasee stabilite de ARBDD

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite