A început Săptămâna Mobilităţii Europene. Tu îţi laşi maşina acasă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laşi maşina acasă? FOTO Adevărul
Laşi maşina acasă? FOTO Adevărul

Între 16 şi 22 septembrie, sute de oraşe europene vor participa la Săptămâna Mobilităţii Europene. Evenimentele au debutat în anul 2002 cu scopul de a conştientiza publicul european în privinţa factorilor agresivi pentru mediu – primul dintre aceştia fiind traficul urban.

Scopul campaniei, ce se desfăşoară anual între 16 şi 22 septembrie, este încurajarea autorităţilor locale europene să introducă şi să promoveze măsuri de transport durabil şi să invite cetăţenii să încerce alternative la folosirea automobilului.

Săptămâna culminează cu evenimentul „În oraş fără automobil!“, când oraşele participante stabilesc una sau mai multe zone dedicate exclusiv pietonilor, bicicliştilor şi transportului public pentru o zi întreagă.

Prin tema din acest an, „Aer curat - e rândul tău!”, se pune accentul pe impactul transportului şi alegerilor noastre de zi cu zi asupra calităţii aerului pe care îl respirăm şi a sănătăţii noastre.

„Crescând gradul de conştientizare şi oferind opţiuni alternative de transport, oraşele pot deveni locuri de trai mai atractive pentru oameni, putând aduce o contribuţie majoră pentru protejarea sănătăţii noastre şi promovarea unui viitor mai durabil pentru noi toţi pentru că, atunci când vine vorba de aer curat, e rândul tău!“, spun reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se alătură elevilor tulceni care vor împărţi cetăţenilor fluturaşi de informare despre rolul şi scopul evenimentului şi vor completa chestionare privind gradul de cunoaştere şi implicare a populaţiei în activităţi de reducere a poluării urbane.

Mai citiţi şi:

Tulcea: Haos rutier în ziua fără maşini

Fără nicio vină, a ajuns cu maşina într-un balcon din cartierul C5

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite