Viitorii ingineri ai Europei se întâlnesc în această săptămână la Timişoara, la BEST Presidents' Meeting
0Începând de mâine şi până miercurea viitoare, în oraşul de pe Bega are loc Întâlnirea Preşedinţilor BEST, care reuneşte lideri ai studenţilor universităţilor tehnice din toată Europa.
"Presidents' Meeting" este unul dintre cele mai mari evenimente dedicate membrilor organizației studențești Board of European Students of Techology (BEST). Aceasta este o organizaţie apolitică, non-profit, aflată în permanentă dezvoltare. Încă din 1989 asigură modalităţi de a facilita comunicarea, cooperarea şi schimbul de experienţă între tinerii studenţi europeni din mediul academic tehnic. Organizaţia este prezentă în 93 de universităţi tehnice din 32 de ţări europene. Organizaţia BEST Timişoara a apărut în primăvara anului 1991, la iniţiativa unui grup de studenţi entuziaşti, dornici de a profita din plin de anii de studenţie şi oportunităţile pe care aceştia le oferă.
În cadrul evenimentului care va fi deschis oficial mâine dimineaţă, la ora 9.00, la Teatrul Naţional, studenții timișoreni vor avea posibilitatea să interacționeze cu partenerii BEST, o serie de companii multinaționale și asociații educaționale, și să cunoasca noi oportunități de carieră și de studiu de la nivel local, național și internațional.