VIDEO Reportaj din 1986 cu pionierii Şcolii Generale nr.24 din Timişoara
0
Reportajul realizat de Televiziunea Română, în 1986, îi are ca protagonişti pe elevii Şcolii generale nr.24, din zona Circumvalaţiunii.
Şcoala Generală nr.24 din Timişoara a fost înfiinţată în 1976, după construcţia blocurilor socialiste din zona Circumvalaţiunii, Piaţa Dacia şi Calea Aradului.
La zece ani după inaugurare, în 1986, Televiziunea Română a realizat un reportaj la şcoala aflată pe strada Brânduşei. Vizaţi pentru emisiunea "Lumea copiilor" au fost elevii claselor a II-a D şi a VI-a E, ale învăţătorului Ioan Wagner.
La iniţiativa acestuia, şcoala timişoreană a devenit una modernă pentru acele vremuri. Reportajul realizat în 1986 vorbeşte despre acele realizări.
Prima generaţie de copii ai Şcolii Generale şi-a început cursurile în 15 septembrie 1976.
Noua şcoală primea în cele 24 de săli de clasă, trei laboratoare, un cabinet şcolar, o sală de sport şi două ateliere de pregătire practică, 1.944 de elevi.
Primul director al şcolii a fost Blanca Barbu, care a condus destinele şcolii în perioada 1976-1984.
De-a lungul timpului au predat în Şcoala cu clasele I-VIII nr.24 un număr de 245 de cadre didactice.