VIDEO Americanii Charles Lloyd şi Bill Frisell deschid Festivalul de Jazz de la Gărâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timeşenii şi cărăşenii se vor putea relaxa un week-end întreg la Gărâna Foto: Ştefan Both
Timeşenii şi cărăşenii se vor putea relaxa un week-end întreg la Gărâna Foto: Ştefan Both

Cea de a XVII-a ediţie a Festivalul de Jazz de la Gărâna va începe în această seară, când pe scena din Poiana Lupului vor urca Charles Lloyd şi Bill Frisell

Tradiţionalul Festival de Jazz de la Gărâna, care se desfăşuară în Munţii Semenicului, demarează în forţă, cu cei mai importanţi invitaţi din acest an. 

Este vorba de saxofonistul american Charles Lloyd, care se află pe scena mondială de jazz din 1960, editând 41 de materiale discografice şi chitaristul Bill Frisell, tot din America.


În deschidere va concerta Ansamblul de Percuţie Prezent, iar după coloşii americani, pe scena din Poiana Lupului va avea loc concertul susţinut de Peter Sarosi & Azara (România-Cuba).

„Anul acesta a fost cel mai greu de organizat festivalul. Probleme sunt din cauza crizei şi a faptului că sponsorii au probleme financiare. S-a născut greu festivalul, dar cu toate astea am reuşit să menţinem un standard ridicat”, a declarat Marius Giura, directorul Fundaţiei JazzBanat, organizatorii evenimentului.
 

Iată programul Festivalului de Jazz Gărâna 2013
 

Joi, 11 iulie

•  Ansamblul de Percuţie Prezent România

•  Bill Frisell: The Big Sur Sextet S.U.A.

•  Charles Lloyd: Sangam S.U.A., India

•  Peter Sarosi: Azara România, Cuba


 

Vineri, 12 iulie

•  Irina Popa & The Sinners România

•  Arild Andersen Trio Norvegia, U.K., Italia

•  Luiza Zan Project România, S.U.A., Ungaria

•  John Surman: Valhalla U.K., Norvegia

Sâmbătă, 13 iulie

•  Peter Wertheimer Quartet Israel

•  Paweł Kaczmarczyk „Audiofeeding Band” Polonia

•  Dainius Pulauskas Group Lituania

•  Bugge Wesseltoft Piano Solo Norvegia

•  In The Country Norvegia

Duminică, 14 iulie

•  JazzyBIT România

•  Bugge Wesseltoft & Joe Claussell & Ilhan Erşahin „The Electric Trio” Norvegia, Turcia, S.U.A.

•  Nicholas Simion Trio „Crazy World” Featuring Eugen Gondi & Sorin Romanescu România

•  Magnus Öström Suedia

Biletele pentru acest an sunt un pic mai scumpe ca în ediţia trecută. Pentru o zi costă 70 de lei (faţă de 60, de anul trecut), 200 lei pentru trei zile şi 250 lei pentru toate cele patru zile.  

FOTO Festivalul JazzTM 2013. Ziua 1: Richard Bona a ridicat în picioare aproape 3.000 de timişoreni

FOTO Festivalul JazzTM 2013. Ziua 2: Cea mai bună voce de jazz din lume i-a vrăjit pe bănăţeni


FOTO VIDEO Festivalul JazzTM. Ziua 3. Macy Gray după ce a urcat pe scena din Piaţa Victoriei: „Câteodată omul mai bea, câteodată mai şi fumează”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite