Victorie categorică pentru Mihai Stoichescu la motocros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoichescu s-a impus clar in prima etapa a campionatilui
Mihai Stoichescu s-a impus clar in prima etapa a campionatilui

Motociclistul lugojean Mihai Stoichescu a învins fără drept de apel în prima etapă a Campionatului Naţional de Motocros. Succesul său este unul total, avansul realizat fiind de două ture faţă de concurentul de pe locul doi.

Pe pista de la Valea lui Mihai(Bihor), a început o nouă ediţie a Campionatului Naţional Individual de Motocros.  a ajuns la Valea lui Mihai hotârât să se instaleze pe primul loc încă din prima etapă. Pe o pistă extrem de grea, de nisip, Multiplul campion naţional, lugojeanul Mihai Stoichescu, pilotul clubului Moto Extrem, a făcut spectacol şi a arătat că este mult peste valoarea campionatului românesc. A câştigat cursa la două ture distanţă de următorul clasat.

“Mihai a  făcut spectacol şi pot spune că, astăzi, chiar a arătat ce poate şi ce ştie. A câştigat cursa având două ture în faţa locului doi, iar în faţa ultimului clasat a avut cinci ture. A combinat foarte bine viteza cu tehnica şi a dat şi publicului un motiv de mulţumire că venit la această etapă. A făcut şi câteva sărituri de au rămas toţi uimiţi. Pot spune că a alergat cam cum se face în Mondial ”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul sportivului din Lugoj.

“Am fost foarte bine pregătit. Ştiam că e o pistă grea, de nisip. Au fost locuri unde îmi ajungea nisipiul şi până la genunchi, dar m-au ajutat foarte mult antrenamentele făcute. Oricum am ştiut încă de sâmbătă, de la antrenamente că nu o să am probleme, pentru că am observat ce timp scoteam eu şi adversarii mei. Mă bucur că sunt deja pe primul loc. Sper să fiu sănătos şi la finalul campionatului să fiu tot acolo pe locul I, să obţin titlul”, a declarat Mihai Stoichescu.

La sfârşitul săptămânii, la Copşa Mică, va avea loc cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional Individual de Motocros. Clubul Moto Extrem va fi prezent doar cu pilotul Mihai Stoichescu, la MX 1- profesionişti, pentru că cel de-al doilea pilot, Vlad Roşu, la MX 1 – amatori, nu şi-a revenit după ce în urmă cu două săptămâni şi-a rupt mâna la Motocross Cup, de la Ciolpani. euro.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite