UPDATE "Jack Spintecătorul" de Banat a fost prins după ce, azi-noapte, şi-a înjunghiat vecinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un timişorean este căutat de întreaga poliţie după ce azi-noapte a fost la un pas să omoare trei persoane într-un bloc de pe strada Mioriţei din Timişoara. Agresorul a băut întreaga noapte, iar la plecare a înjunghiat pe treptele scării o femeie, pe soţul acesteia şi un copil în vârstă de 13 ani.

UPDATE: Ora 13.00

Gheorghe Butucel, de 52 de ani, este bărbatul care a fost dat în urmărire pe întreaga rază a judeţului Timiş. Bărbatul a fost găsit de un echipaj de jandarmi în Piaţa Badea Cârţan din Timişoara. Agresorul a fost reţinut şi prezentat la audieri în faţa anchetatorilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. În această după-amiază, Gheorghe Butucel va fi prezentat cu propunere de arestare pentru 30 de zile sub acuzaţia de tentativă de omor.

Întrega poliţie a municipiului Timişoara a fost mobilizată azi-noapte după ce o familie a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Un tânăr beat, care s-a cinstit până după miezul-nopţii la unul dintre vecinii victimelor, a reuşit să provoace scandal la plecare. Chiar la ieşirea din bloc s-a întâlnit cu prima victimă. A sărit la harţă cu ea, dar femeia speriată a strigat după ajutor. Soţul ei şi fiica lor, în vârstă de doar 13 ani, au ieşit pe casa scării să vadă ce se întâmplă.

În acel moment agresorul şi-a pierdut minţile şi a înjunghiat-o pe femeie în mână, pe soţul ei în zona gâtului, iar pe micuţă în zona sânilor. Grăbit să dispară, agresorul a pierdut cuţitul, acesta aflându-se acum în posesia oamenilor legii.

Trei echipaje de ambulanţă au sosit la faţa locului pentru a le acorda victimelor primul ajutor, acestea fiind transportate de urgenţă la spital.

Agresorul este căutat în întreg judeţul, fiind acuzat de tentativă de omor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite