UPDATE Georgică Cornu va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă
0Georgică Cornu a ajuns în această seară la Parchet, unde este audiat într-un dosar de evaziune fiscală în care statul a fost prejudiciat cu 61 de milione de lei.
UPDATE ORA 9.00 După audierile maraton care au durat toată noaptea la Parchet, omul de afaceri Georgică Cornu va fi prezentat judecătorilor de la Tribunalul Timiş cu propunerea de arestare preventivă. Acesta lucru se va întâmpla în jurul orei 11. Alături de Cornu va fi propus pentru arestare preventivă şi Mihai Zaharia. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ceilalţi 12 suspecţi audiaţi în acest dosar au fost lăsaţi liber, însă se află sub control judiciar.
Reşedinţa din comuna Ghiroda a milionarului Georgică Cornu a fost „vizitată”, azi dimineaţă, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor şi procurorii DIICOT, în cadrul unei acţiuni privind destructurarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Oamenii legii au sunat, joi dimineaţa, la poarta casei milionarului, însă au fost întâmpinaţi doar de femeie. Cel supranumit „Regele asfaltului din Banat” nu era acasă, dar a fost găsit de poliţişti, fiind în drum de la Bucureşti spre Timişoara. Cornu a fost chemat la audieri, pentru a da explicaţii într-un dosar de evaziune fiscală, în care este implicată şi firma sa de materiale de construcţii, Izometal-Confort.
„Nu am fugit nicăieri”
„Sunt plecat la o întâlnire de afaceri. Nu am fugit nicăieri. Dacă aş fi ştiut că urmează aceste percheziţii, nu aş fi plecat nicăieri. Nu am nimic de ascuns. Habar nu am ce caută anchetatorii. Toate documentele despre care vorbesc ei sunt la DIICOT din 2012. Când mă întorc în Timişoara, voi merge la Parchet pentru a clarifica această situaţie. Îmi pare rău că s-a creat această situaţie, care nu a făcut decât să îmi sperie copiii şi angajaţii. Puteau să mă invite la Parchet, şi aş fi mers fără nicio problemă”, a declarat Georgică Cornu pentru Sursa de Vest, siteul pe care îl finanţeză omul de afaceri”, a declarat Georgică Cornu.
Georgică Cornu a ajuns în această seară la Ghiroda. După ce şi-a parcat maşina, omul de afaceri a urcat într-o maşină a poliţiei care l-a dus la audieri, la Parchet.
Georgică Cornu declarat pentru Mediafax, în timp ce se întorcea acasă de la Bucureşti că dacă ar fi făcut evaziune fiscală nu ar mai fi avut firmele în insolvenţă.
"Deocamdată vreau să văd ce acuzaţii mi se aduc, pe cine am omorât? Ori sunt prost, ori tâmpit, pentru că, dacă am făcut această evaziune, cum au intrat firmele mele în insolvenţă? Din 2007 până în 2012, în calitate de om de afaceri, am plătit statului impozite şi TVA de 30 de milioane de euro şi băncilor 70 de milioane de euro, însemnând dobânzi şi penalităţi. Mulţamul a fost că a trebuit să intru în insolvenţă. Acum, când trebuie să mă judec pentru drepturile mele, eu sunt hărţuit. Dacă eu am evazionat aceşti bani, ei undeva trebuie să fie. M-aş bucura ca cine a descoperit aceşti bani fraudaţi să îi aducă şi să îi bage în circuit", a declarat Cornu, pentru Mediafax.
Percheziţii la Strehaia
Pe lângă locuinţa şi sediul firmei lui Cornu, oamenii legii au mai descins, ieri, şi în alte 24 de locaţii, din judeţele Timiş, Gorj şi Mehedinţi, fiind emise de către DIICOT Timişoara 26 de mandate de aducere pe numele unor persoane implicate în acelaşi dosar. În Mehedinţi, poliţiştii au descins în 18 locaţii ale „ţiganilor din Strehaia”, cercetaţi în acelaşi dosar.
Conform procurorilor, Cornu, în calitate de administrator al firmei Izometal-Confort, ar fi încheiat, din 2007, mai multe tranzacţii „prin întocmirea de documente contabile false, cu scopul fraudării patrimoniului persoanelor juridice”.
„În activitatea infracţională, acesta ar fi fost ajutat de ceilalţi membrii ai grupării, respectiv angajaţi ai societăţilor din compartimentele economice, precum şi cu alţi parteneri de afaceri”, se arată în comunicatul DIICOT.
Prejudiciu de 61 de milioane de lei
În dosarul în care este cercetat milionarul Georgică Cornu, dar şi mai mulţi cetăţeni de etnie romă din Strehaia (judeţul Mehedinţi), se arată că milionarul împreună cu ceilalţi membri ai grupării infracţionale ar fi demarat operaţiuni comerciale fictive. În acest fel, spun procurorii, s-a reuşit „diminuarea bazei impozabile şi deducerea ilegală de TVA, precum şi reducerea impozitului pe profit datorat bugetului de stat.
Prejudiciul estimat de oamenii legii se ridică la 61 de milioane de lei.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Citiţi şi:
Regele Asfaltului din Banat: „Mai necăjit ca mine în momentul de faţă vă spun eu că nu-i niciunul”