Unde putem face cumpărături de Sărbători? Programul marilor magazine din Timişoara în perioada următoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate supermarket-urile şi centrele comerciale din oraş vor fi închise pe 25 decembrie şi pe 1 ianuarie (câteva inclusiv pe 26 decembrie şi 2 ianuarie), iar în unele zile din următoarea lună vor funcţiona după un program special.

Iată programul marilor magazine şi centre comerciale pentru următoarele trei săptămâni, cu menţiunea că magazinele Profi îşi stabilesc individual orarul din perioada Sărbătorilor:

Bega Shopping Center va fi deschis, în zilele de 20, 21 şi 22 decembrie, între orele 9.00 şi 21.00, pe 23 decembrie programul se va încheia la ora 17.00, iar pe 24 decembrie la ora 18.00. Primele două zile de Crăciun, 25 şi 26 decembrie, centrul comercial va fi închis, iar între 27 şi 29 decembrie va funcţiona între 9.00 şi 21.00. Pe 30 decembrie Bega Shopping Center va fi din nou închis, iar ultima zi de funcţionare a anului va fi luni, 31 decembrie, între orele 9.00 şi 18. În primele două zile ale anului 2013, centrul comercial va fi închis.

Magazinele Billa din Timişoara vor funcţiona după următorul program: între 20 şi 23 decembrie, magazinul va fi deschis între orele 7.00 şi 24.00, pe 24 decembrie între 7 şi 21.00, iar pe 25 decembrie vor fi închise. Programul se reia pe 26 decembrie, orar 9.00 - 20.00, iar între 27 şi 30 decembrie se revine la orarul 7.00 - 24.00. Pe 31 decembrie magazinele Billa vor fi deschise între 7.00 şi 20.00, pe 1 ianuarie vor fi închise, iar pe 2 ianuarie vor funcţiona între 9.00 şi 21.00.

La Carrefour Timisoara, între 20 şi 23 decembrie, porţile vor fi deschise între orele 8.00 şi 21.00, iar pe 24 decembrie programul se va încheia mai repede, la ora 18.00. În Ziua de Crăciun, 25 decembrie, magazinul va fi închis, iar pe 26 decembrie va funcţiona după un program redus, de la 9.00 la 16.00. Între 27 şi 29 decembrie magazinul va fi deschis între orele 8.00 şi 21.00, iar pe 30 decembrie programul va fi prelungit până la ora 22.00. În ajunul Anului Nou, Carrefour va fi deschis până la ora 18.00, pe 1 ianuarie va fi închis, iar pe 2 ianuarie programul se desfăşoară între orele 9.00 şi 16.00.

La Centrul Comercial Euro puteţi merge, în 23 şi 24 decembrie, între orele 9 şi 16.00, iar pe 25 şi 26 decembrie va fi închis. În 27 şi 28 decembrie orarul va fi 9.00 - 19.00, pe 29 decembrie centrul comercial se închide la ora 16.00, iar pe 30 decembrie va fi închis. Pentru ultimele cumpărături ale anului, Euro va fi deschis pe 31 decembrie, între orele 9.00 şi 16.00, iar pe 1 şi 2 ianuarie va fi închis.

Între 20 şi 23 decembrie, Iulius Mall va fi deschis între orele 10.00 şi 22.00. În ajunul Crăciunului, programul se desfăşoară între 10.00 şi 18.00, iar în 25 decembrie este închis. Activitatea se reia pe 26 decembrie, de la ora 12.00. Programul de Crăciun este valabil şi pentru Anul Nou pe 1 ianuarie mall-ul fiind închis.

Centrul comercial Kapa va fi deschis, între 20 şi 22 decembrie, între orele 10.00 şi 20.00, iar în 23 şi 24 decembrie programul se va încheia la ora 15.00, respectiv 17.00. Pe 25 şi 26 decembrie va fi închis, iar în perioada 27 - 30 decembrie, centrul comercial va funcţiona între orele 10.00 şi 20.00. În ultima zi a anului, la Kapa va fi deschis până la ora 15.00, iar pe 1 şi 2 ianuarie va fi închis.

Locaţiile Kaufland din Timişoara vor fi deschise, între 20 şi 23 decembrie, între orele 7.00 şi 23.00, iar pe 24 decembrie între 7.00 şi 18.00. După ziua liberă de 25 decembrie, activitatea reîncepe, pe 26, între orele 9.00 şi 16.00. Între 27 şi 30 decembrie, la Kaufland va fi deschis de la ora 7.00 până la ora 23.00, pe 31 decembrie de la 7.00 la 18.00, iar pe 1 ianuarie va fi închis. Programul se reia pe 2 ianuarie, între orele 9.00 şi 16.00.

Magazinele Lidl din Timişoara vor funcţiona, în ajunul Crăciunului, între orele 8.00 şi 20.00, iar pe 25 decembrie vor fi închise. Pe 26 decembrie se va lucra între 9.00 şi 21, iar între 27 şi 29 decembrie programul va fi 8.00 - 23.00. Pe 30 decembrie Lidl va fi deschis între 9.00 şi 21.00, pe 31 decembrie între 8.00 şi 20.00, iar pe 1 ianuarie va fi închis. Pe 2 ianuarie, activitatea se va desfăşura între 9.00 şi 21.00.

Reprezentanţele Metro din Timişoara sunt cele mai matinale, urmând a fi deschise, între 20 şi 23 decembrie, de la 6.00 dimineaţa până la ora 23.00. Pe 24 decembrie progamul va fi redus, de la 6.00 la 16.00, iar pe 25 decembrie va fi închis. Hypermarketurile vor funcţiona, pe 26 decembrie, între 8.00 şi 16, iar în perioada 27-29 decembrie programul va fi 6.00 - 21.00. Pe 30 decembrie, la Metro va fi deschis între orele 7.00-22.00, iar pe 31 decembrie între 6.00 şi 16.00. După ziua liberă de 1 ianuarie, programul se reia pe 2 ianuarie, orar 8.00 - 16.00.

Locaţiile Real din Timişoara vor fi deschise non-stop între 20 şi 23 decembrie. În ajunul Crăciunului magazinele vor funcţiona până la ora 19.00, iar pe 25 decembrie vor fi închise. În perioada 26 - 30 decembrie, la Rea va fi deschis între orele 8.00 şi 23.00, iar pe 31 decembrie între 8.00 şi 18.00. Pe 1 ianuarie va fi închis, iar pe 2 ianuarie orarul va fi 8.00 - 23.00.

Hypermarketurile Selgros din Timişoara vor funcţiona, pe 23 decembrie, între orele 7.00 şi 24.00, iar pe 24 decembrie orarul este 6.00 - 16.00. Pe 25 decembrie va fi închis, iar pe 26 programul este 7.00 - 22.00. În perioada 27 - 30 decembrie, magazinele Selgros vor fi deschise între 6.00 şi 24.00, iar pe 31 decembrie programul se încheie la ora 16.00. Pe ianuarie va fi închis, iar pe 2 ianuarie programul este 7.00 - 22.00.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite