Una dintre firmele din grupul lui Georgică Cornu a intrat în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Izometal Magelan, membră a grupului de firme deţinut de „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu, care era cunoscută mai ales pentru operarea magazinele Brithouse, a intrat in faliment.

Demararea procedurii de faliment vine la doi ani după ce societatea intrase în procedură de insolvenţă. Prin intermediul acestei firme Cornu opera magazinele Brithouse, specializate în bricolaj. Brithouse avea trei magazine în Timişoara, unul în Lugoj şi unul la Drobeta-Turnu Severin.


În tabelul preliminar al creditorilor erau înscrise creanţe de peste un miliard de lei noi, deşi bilanţul pe 2012 menţionează datorii totale de "numai" 667,6 milioane lei. Noul termen de înscriere la masa credală a fost stabilit pentru data de 18 martie 2014.


Societatea a luat fiinţă după achiziţionarea de către Izometal-Confort a unuia ditre cei mai importanţi distribuitori de gresie şi faianţă de pe piaţa timişoreană, societatea Magellan. Noua firmă s-a ocupat şi de managementul magazinelor din domeniul bricolajului, operate sub numele de Brithouse. Şi acest brand fusese achiziţionat înainte de Izometal-Confort.


Din cauza problemelor existente, în 2012 Izometal Magellan a fost mutată cu sediul social în judeţul Mehedinţi. Odată această operaţiune efectuată, Georgică Cornu a solicitat intrarea în insolvenţă a firmei. Operaţiunea a însemnat şi vânzarea unor imobile deţinute şi cesionarea unor acţiuni deţinute la alte firme din grup. În urma operaţiunilor, o parte din disponibilităţile băneşti ale acestei societăţi au fost transferate către alte firme din din grup în contul unor datorii existente.


Izometal Magellan adunase datorii de peste un miliard de lei. Societatea face parte din Grupul “Izometal-Confort”, considerat a fi unul dintre cele mai importante grupuri de firme din vestul ţării. Aici lucrau peste 2.000 de angajaţi.


Deocamdată nu am reuşit să obţinem o declaraţie din partea lui Georgică Cornu referitoare la subiect, în ciuda insistenţelor noastre.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite