Un ardelean „clonat“ în nouă exemplare şi dat în urmărire internaţională pentru furturi comise în Italia a fost capturat în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Poliţiştii din Timiş l-au capturat duminică pe un bărbat de 40 de ani din Bihor, căutat de autorităţile italiene pentru comiterea mai multor furturi. Potrivit Poliţiei, bărbatul figura în baza de date cu nouă identităţi false.

O armată de Poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Acţiuni Speciale, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 9 Jebel au participat duminică la o acţiune de capturare a unui bărbat de 40 de ani, din Oradea, judeţul Bihor, dat în urmărire internaţională.

Potrivit Poliţiei, pe numele bărbatului, autorităţile judiciare italiene au emis două mandate europene de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în mod organizat pe teritoriul Italiei. Poliţia Timiş a transmis că în urma investigaţiilor efectuate s-a constatat faptul că urmăritul figura în baza de date cu nouă identităţi false.

„Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Timiş, potrivit cărora Curtea de Apel Timişoara a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând să fie efectuate demersurile pentru ca bărbatul să fie predat autorităţilor italiene.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite