Turiştii evadează în vacanţă în Grecia şi Ungaria. Vezi cine mai merge pe litoralul românesc
0Agenţiile de turism vând bine sejururile de vară în străinătate. Destinaţiile preferate pentru care s-au făcut rezervări sunt Ungaria, Spania şi Grecia, în timp ce litoralul românesc pierde teren.
Indiferent de venituri, o mare parte dintre bănăţeni a ales deja locul şi modul în care îşi vor petrece vacanţa de vară. În timp ce timişorenii aleg destinaţiile de scurtă durată, de una-două zile, adică băile şi ştrandurile termale din Ungaria, restul zonei de vest a ales litoralul românesc sau străin. Mulţi arădeni spun că, anul acesta, aleg o vacanţă cu transport individual sau vor opta pentru autocar. Un sejur de şapte nopţi în staţiunea Ulcinj din Muntenegru costă de la 189 euro de persoană, preţ în care sunt incluse cazarea într-un studio de două persoane şi transportul cu microbuzul. Turiştii care nu doresc transport plătesc 114 euro pentru acelaşi sejur. „Ne vom plăti concediul de vară în aceste zile pentru că beneficiem de o reducere de 30 la sută pentru un pachet de şapte zile. Cel mai probabil vom alege Muntenegru ca şi destinaţie pentru acest an pentru că este o staţiune frumoasă”, a spus Ana Chirilă din Arad.
Destinaţii de 1.800 de euro la Oradea
Când vine vorba de vacanţa de vară, orădenii şi-au ales destinaţia încă de luna trecută.Anul acesta, destinaţiile preferate sunt Spania şi Grecia, în timp ce litoralul românesc pierde teren. Faţă de restul regiunii, orădenii au ales destinaţiile ceva mai scumpe, precum Costa Brava. Managerii agenţiilor de turism se bucură că pachete de 1.800 de euro, care includ un sejur de două săptămâni, s-au vândut foarte bine.
Litoralul românesc pierde teren
Ţinta principală a hunedorenilor care îşi permit să plece în concediu rămâne marea. Potrivit agenţilor de turism din judeţ, există o serie de hunedoreni care şi-au rezervat locuri din timp pe litoralul românesc sau străin. „Ca şi în anii precedenţi, aproape 70 la sută din cereri sunt pentru litoralul românesc, iar restul pentru staţiunile din străinătate. Grecia, Turcia şi Bulgaria rămân preferatele hunedorenior. În privinţa preţurilor ele sunt la nivelul anului trecut”, a explicat Zenaida Moşneag, operator turism.
Hunedoreanul Robert Botici se gândeşte să plece în concediu pe litoralul românesc. „Facem planuri în familie pentru a pleca la mare. Preţurile mi se par acceptabile, mai ales cele în regim de demipensiune. Ne-am gândit să alocăm undeva la 2.000 de lei pentru o săptămână la mare”, a spus Robert. Potrivit agenţilor de turism hunedoreni, există tot mai mulţi clienţi care preferă variantele all-inclusive. Nouă zile all-inclusive în Grecia costă aproape 270 de euro de persoană, în Turcia, aproximativ 215 euro, iar în Spania preţurile pornesc de la 515 euro pentru o persoană. Transportul se face cu autocarul. (Ana Maria Loga, Andreea Costea, Tiberiu Stroia)
Ne vom plăti concediul din timp pentru 30 la sută educere.
Ana Chirilă, arădeancă

Facem planuri pentru a pleca la mare. Preţurile par acceptabile.
Robert Botici, hunedorean

În staţiunile ungureşti se vorbeşte limba română
Vecinii maghiari le mai dau o lecţie de turism românilor. Chiar dacă nu au foarte multe destinaţii turistice naturale, maghiarii au învăţat că românilor le face plăcere să mănânce bine şi să îşi petreacă ziua în ştranduri şi parcuri de distracţii. Vecinii maghiari au decis să reducă preţurile, astfel că o noapte de cazare, cu mic dejun şi cină, ajunge să coste doar 40 de euro de persoană. În preţ mai e inclus un loc de parcare, un şezlong şi o serie de prosoape. În plus, cei care rezervă locuri din timp sau au devenit clienţi fideli mai au parte de reduceri „Cei care optează pentru un sejur de trei zile în timpul săptămânii beneficiază de o noapte gratuită”, a spus Matilda Zorony, agent de marketing.
cifre
270 de euro costă un sejur de nouă zile all-inclusive în Grecia.
Ultimul trend turistic: destinaţii religioase
Multe mănăstiri oferă cazare gratuită

În continuare, mulţi bănăţeni nu au suficienţi bani pentru a pleca în sejururi în străinătate şi nici pentru mini-concedii în Ungaria sau în staţiunile balneare din vestul ţării. Ca atare, tot mai multe mănăstiri au primit cereri de cazare a credincioşilor.
„E un lucru creştinesc să îi cazăm gratuit pe cei care vor să se aproprie de biserică. Mănăstirea noastră dispune de zece camere unde pot să fie cazate până la 20 de persoane. Acceptăm şi copiii. Acest serviciu este gratuit. În trecut am avut o serie de credincioşi veniţi din străinătate care au vrut să descopere mănăstirea şi obiceiurile locale. I-am primit cu mare bucurie.
De asemenea, turiştii pot lua micul dejun alături de noi. Acum avem cereri şi din partea localnicilor din vestul ţării”, a spus maica-stareţă Casiana de la mănăstirea Şag-Timişeni. Cu ocazia Paştelui, toate cele zece camere ale mănăstirii au fost ocupate în totalitate. O altă destinaţie extrem de căutată este mănăstirea Bezdin din judeţul Arad, unde turiştii pot înnopta fără să plătească.
Mănăstirea sârbească are 20 de camere, unde încălzirea se face pe sobe. „Îi primim cu inima deschisă pe turişti. E nevoie de credinţă, astfel că uşile mănăstirii sunt deschise tuturor. Cei care au stat până acum la noi au plecat extrem de fericiţi”, a spus măicuţa Anghelina.
Atracţie
Turiştii pot înnopta până la o săptămâna în mănăstirile din Banat
Turiştii din vest încă se tem de ţepe de la agenţii
Mai mulţi timişoreni au avut probleme anul trecut cu agenţiile
Vacanţele chilipir sunt ţepele perfecte, atrag atenţia patronii agenţiilor de turism, după ce vara trecută mai multe firme din Timişoara au reuşit să înşele câteva sute de clienţi. Asociaţia Naţională a Asociaţiilor de Turism din România le recomandă celor care vor să plece în vacanţă, să nu achiziţioneze oferte de tip „chilipir“ de la firme fantomă, deoarece asemenea oferte nu au un suport real pe piaţa turistică. „Având în vedere faptul că românii renunţă la foarte multe lucruri pentru a face economii, cumpărarea unei vacanţe de vis reprezintă biletul către deconectarea mult asteptată în timpul anului.

De aceea, este foarte important ca în acest concediu turistul să primească tot ce i s-a promis în momentul în care a achitat un avans sau chiar întreaga suma. Recomandăm turiştilor români să cumpere pachete de vacanţă de la agenţii de turism cu istoric şi experienta în domeniu. Apartenenţa la Asociaţia Naţională a Asociaţiilor de Turism din România reprezintă o premiză a seriozităţii agenţiei şi a calităţii serviciilor oferite. De aceea vă sfătuim să alegeţi agenţiile de turism care au afisat logo-ul ANAT pe uşa sediului, precum şi bannerul cu sigla ANAT pe site“, a spus Ioana Dobrescu, reprezentantă a asociaţiei patronale.Mai mult, ANAT a pregătit chiar o listă cu cele mai serioase agenţii în domeniu, pe care turiştii o pot consulta pe site-ul www.anat.ro.
Un alt sfat pentru turişti este să facă tranzacţiile prin intermediul cardului, astfel încât banii să fie recuperaţi mai uşor în instanţă, în cazul în care apare vreo problemă cu agenţia de turism sau destinaţia.
Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!