Tractorul, sania lui Moș Crăciun. O remorcă plină de bucurii pentru toți copiii unei comune din Banat FOTO

0
Publicat:

Georg şi Claudia Bardeau, reprezentanţii Asociaţiei Bardeau, au „adoptat” practic toți copiii din comuna Berliște (aflată la 35 de kilometri de Oravița) din Caraș-Severin. Mai exact, este vorba de copiii care sunt înscriși la școala din localitate, aproximativ o sută.

Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau

135 de copii din comuna cărășeană Berliște au primit în acest an câte un cadou personalizat de la Moș Crăciun. În loc de o sanie trasă de reni, Moșul a sosit la ei cu un tractor de ultimă generație, care a tras după el o remorcă lungă și plină cu cadouri. Nu e prima inițiativă de acest gen al celor de la Asociația Bardeau, condusă Georg şi Claudia Bardea.

Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Georg Bardeau lângă tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Georg Bardeau lângă tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau

Practic, ei au au „adoptat” toții copii din Berliște, o comună săracă din Caraș-Severin, care are în componență cinci sate și cel mai apropiat oraș e Oravița. Au fost luați sub aripă nu doar copiii din familii din mediu defavorizat, ci și cei cu stare bună, să nu existe discriminare.

Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau
Tractorul cu daruri la Berliște FOTO Asociația Bardeau

Excursie la mare și la munte

O altă acțiune îndrăgită a celor de la Asociația Bardeau este cea a excursiilor. De doi ani de zile, micuții din Berliște sunt duși, pe gratis, în vacanță, la Costinești. Într-o altă vacanță, se merge la munte, la o cabană, la Vărădia.

Aduși la dentist, în Timișoara

În 2023, copiii din Beliște au făcut turism stomatologi la Timișoara. Au fost duși la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină, pentru diverse tratamente dentare. Unii au avut nevoie de extracție, alții de plombe sau alte lucrări, alții doar de igienizare.

Copiii n-au avut frică la dentist FOTO Asociația Bardeau
Copiii n-au avut frică la dentist FOTO Asociația Bardeau

Centru educațional la Berliște

Implicarea celor de la Asociația Bardeau în viața comunității a început în 2019, având în vedere că Berliște este una dintre locaţiile unde compania Banat Agri Group (parte din Holdingul Bardeau) îşi desfăşoară activitatea. Atunci a fost inaugurat Centrul Educațional de la Berliște, care se axează pe sprijinirea copiilor în pregătirea școlară.

centrul educațional de la Berliște FOTO Asociația Bardeau
centrul educațional de la Berliște FOTO Asociația Bardeau

Sunt patru săli de clasă: un salon de lectură, o sală pentru activităţi didactice, o sală în care există videoproiector unde copiii pot urmări diferite proiecţii, precum şi o sală de joacă.

Copiii au posibilitatea, după orele de curs, să participe la activități de dezvoltare personală, de comportament etc., dar ei primesc zilnic și o masă caldă.

Descendenții familiei de Habsburg

Născut în Stiria, Austria, Georg Bardeau s-a mutat acum aproape 20 de ani în Timişoara, unde, din 2002, activează în agricultură şi dezvoltare imobiliară. Timişoara este pentru el a doua casă.

În 2021, Georg Bardeau a fost numit Consul onorific al Republicii Austria la Timişoara de către preşedintele federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen.

Georg Bardeau (primul din dreapta), consulul onorific al Austriei la Timișoara FOTO Ștefan Both
Georg Bardeau (primul din dreapta), consulul onorific al Austriei la Timișoara FOTO Ștefan Both

Georg Bardeau este fiul contelui Andreas Bardeau, care, de asemenea, s-a mutat la Timişoara la începutul anilor 2000 şi a devenit unul dintre cei mai bogaţi fermieri din România. Andreas Bardeau este acum consulul onorific al României în Graz (Austria).

Soţia mea este stră-strănepoata lui Franz Ferdinand, cel omorât la Sarajevo în 1914. În ceea ce mă priveşte, trebuie să ne întoarcem la perioada Mariei Terezia, stră-străbunicul meu a fost un nepot al ei. Eu, ca austriac, mă simt aici în Timişoara ca acasă. Din toată Transilvania şi Banat, Timişoara este cel mai multicultural oraş. Noi avem teatru german, şcoală în limba germană, iar duminică dimineaţă pot merge la slujba de la Dom, care se ţine în limba germană. Ceea ce îmi place este că în Timişoara numeroase etnii trăiesc în bună colaborare încă de pe vremea Mariei Terezia”, a spus Andreas Bardeau, într-un interviu pentru „Adevărul“.

Georg și Andreas Bardeau FOTO Ștefan Both
Georg și Andreas Bardeau FOTO Ștefan Both

O companie de succes în Banat

Grupul de firme deţinute de contele Bardeau îşi desfăşoară activitatea în judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş, fiind specializate în producţie vegetală (grâu, orzoaică, rapiţă, floarea soarelui, porumb, orez) şi zootehnie (vaci şi oi), comercializare de cereale şi transport, turism, construcţii şi imobiliare.

Holdingul Bardeau deţine 15.600 de hectare de teren, are în concesiune 5.900 de hectare şi alte 4.500 de hectare arendate de la proprietari. Contele Bardeau deţine şi suprafeţe importante de pădure.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite