Timişoara: Dezvoltatorii imobiliari aflaţi în pragul falimentului negociază ca la piaţă
0
Recesiunea financiară a lovit puternic mediul imobiliar din Vest, dar bănăţenii cu bani au parte de oferte atractive. Fiecare început de săptămână este o provocare pentru dezvoltatorii imobiliari care constată că este tot mai greu să vândă apartamente sau vile, de la o zi la alta.
Citeşte şi:
Dezvoltatorii timişoreni au ajuns, zilele acestea, să negocieze la ca la piaţă preţurile apartamentelor noi, pentru a nu ajunge în pragul falimentului.
Oferă bonus peste bunus
Un perete în plus sau în minus, rulouri, aer condiţionat sau centrale de apartament, toate acestea sunt doar o parte dintre cadourile pe care dezvoltatorii imobiliari le oferă celor care se încumetă să facă investiţii mari pe timp de criză. Dacă înainte de recesiunea financiară mondială, negocierile erau mai frecvente când era vorba despre apartamente vechi, problemele economice îi determină şi pe marii investitori să mai lase din preţ. Altfel, aceştia pot risca să aibă cartiere întregi de blocuri goale. Deşi criza financiară face ravagii, mulţi bănăţeni au încă bani în buzunare şi îi investesc în proprietăţi imobiliare.
Cumpărături de lux pe timp de criză
Discuţiile dintre vânzători şi cumpărători privind preţul apartamentelor noi nu au loc de fiecare dată, ci doar atunci când valoarea investiţiei este foarte mare sau când avansul trece de 40 la sută. „Nu este obligatoriu să aibă loc negocieri, sunt cazuri în care aceste discuţii nu au loc. Oricum, una este să ţi se plătească o sumă cash pentru un apartament de trei camere, să zicem, şi alta e să spună cineva că are doar intenţia să cumpere. Depinde şi de câte apartamente cumpără. De exemplu, la două apartamente cu trei camere luate la pachet, cu banii jos, s-a negociat o reducere de 9 la sută“, a declarat Sorin Bratu, agent imobiliar.























































