Ţeparul din turism, Lucian Bărbânţă: şmecher de Moldova şi la volan, şi în afaceri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artizan al afacerii Vanessa Tourism cu care şi-a ţepuit angajaţii, clienţii şi furnizorii, Marius Lucian Bărbânţă are un trecut tumultuos. Acesta a fost cercetat penal pentru ţepe cu cecuri fără acoperire, dar a fost implicat şi într-un accident mortal.

Bărbânţă şi partenera sa de afaceri Loredana Pop sunt acuzaţi de foşţii angajaţi că au înşelat zeci de persoane prin afacerea Vanessa Tourism. Cei doi ar fi pus la cale o afacere cu vacanţe, bazată pe reclamă agresivă şi preţuri trăsnet, cărora mulţi le-au căzut în plasă. În scurt timp, facturile s-au adunat, vacanţele nu au mai putut fi plătite, iar angajaţii care au renunţat la joburi bune pentru a se angaja la Vanessa, au rămas cu ochii în soare când nu i-a mai băgat nimeni în seamă.

Surse din interiorul firmei susţin că în afacere, Loredana Pop a intrat cu banii, iar Bărbânţă cu ideile. Aceleaşi surse spun că este posibil chiar ca Bărbânţă să-şi fi ţepuit inclusiv partenera de afaceri. Cert este însă că acesta nu este de găsit pe niciunul din telefoane.

Cu viteză pe zebră

Lucian Bărbânţă, originar din Câmpulung Moldovenesc, are un trecut bogat în afaceri penale realizate în Moldova. Potrivit unei publicaţii ieşene, tânărul a fost urmărit penal pentru ţepe de 700.000 de lei date cu cecuri fără acoperire şi bilete la ordin. O altă publicaţie ieşeană, „Bună Ziua Iaşi”, arată că Bărbânţă a condus cu viteză o Toyota Avensis, nu a oprit la trecerea de pietoni şi a izbit în plin doi profesori de la Şcoala Specială de Nevăzători din Târgu-Frumos. În urma accidentului, profesorul Neculae Chiper a murit la spital, iar colegul său a fost rănit. Lucian Bărbânţă este acum în libertate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite