Tele Universitatea Timişoara, prima televiziune studenţescă din România, începe emisia pe cablu. „Vom promova valorile autencile ale întregului Banat”
0Postul de televiziune Tele Universitea, care în urmă cu 25 de a fost prima televiziune studenţească din România, intră în casele tuturor timişorenilor.
Televiziunea Universităţii Politehnica a primit licenţa Consiliului Naţional al Audovizualului de a difuza programe prin reţelele de cablu Digi şi Telecom. Tele Universitatea va putea fi văzută în Timişoara, zilnic, între orele 18-19, în premieră, şi în reluare, între orele 10-11. Intrarea pe cablu a postului Tele Universitatea vine în pragul centenarului Universităţii Politehnica.
„Suntem într-un moment important pentru că această televiziune o gândim deja ca o poartă deschisă către societate, vrem să reflectăm viaţa universitară, dar nu numai. Vom promova valorile autencile ale întregului Banat. Aş încadra acest eveniment între două coordonate. Suntem în al 25-lea an al existenţei televiziunii Tele U, însă suntem şi în pragul intrării în anul o sută pentru Politehnica din Timişoara”, a spus recorul UPT, Viorel Şerban.
Echipa Tele Universitatea Timişoara este formată din profesionişti de televiziune şi a cooptat colaboratori de marcă, precum economistul Nicolae Ţăran, omul de cultură Tudor Creţu sau jurnalistul sportiv Octavian Stăncioiu. Cu toţii vor lucra sub coordonarea redactorului-şef Caterinei Ledrer, fostă jurnalistă la Digi 24.
„Am decis să ducem Tele U la un alt nivel. Am reuşit să punem la punct un studio excelent pentru ceea ce facem noi acum. Şi iată că acum ajungem şi pe cablu. Avem o oră de producţie în fiecare zi. Pe lângă echipa veche, am cooptat şi colegi profesionişti, dar avem şi colaboratori de marcă. Pe lângă un post dinamic, adresat studenţilor, Tele U va face legătura între studenţi şi universitate, între studenţi şi tot ce înseamnă viaţa Timişoarei. Vrem să acoperim tot ce înseamnă viaţa culturală, academică, economică şi sportivă a oraşului”, a declarat Caterina Ledrer.
În grila de programe, Tele Universitatea propune ştiri şi o serie de emisiuni, dintre care amintim „Lecţia de economie”, „Timişoara culturală”, „Politehnica 360 de grade”, „Carieta ta”, „Studenţii de ieri” „Tribuna Polisportivă” şi „Drumul spre sănătate”.