Foto Se lucrează la centura de ocolire Timișoara Sud până la lăsarea întunericului FOTO

0
Publicat:

Noul constructor UMB lucrează cu motoarele turate la maxim pe centura de ocolire Timișoara-Sud. Aceștia au preluat lucrarea la un progres fizic de 58,26%. Șoseaua trebuie să fie gata până la jumătatea anului 2024.

Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara
Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara

Echipele antreprenorului care lucrează la centura de ocolire Timișoara Sud se află pe șantier, pentru unele tipuri de lucrări, până la lăsarea întunericului, au anunțat cei de la DRDP Timișoara. Și asta pentru că termenul pentru finalizarea celor 25 de kilometri de șosea de centură este vara anului 2024. În caz contrar se pot pierde banii de la Uniunea Europenă.  

La partea de structură a drumului, în zona Utvin și în zona Moșnița Nouă, se fac lucrări de așternere și compactare a straturilor de umplutură și stabilizarea terenului.  

În zona localităților Chișoda - Urseni – Moșnița Nouă – Ghiroda se lucrează la suprastructuri – poduri, pasaje și podețe, aflate în diverse etape.  

Continuă în zona Moșnița Nouă și procedurile pentru relocarea primilor stâlpi LEA 220 kV din cei șase rămași, ai Transelectrica, precum și relocarea rețelei de apă și canalizare”, au transmis cei de la DRDP Timișoara. 

Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara
Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara

Lucrările la centura Timișoara-Sud a început în martie 2020, iar conform proiectului lucrările ar fi trebuit să se încheie în 24 de luni, adică până cel târziu în vara anului 2022.

Doar că italienii de la Tirrena Scavi, cei care au câștigat licitația, nu s-au mobilizat deloc. La ordinul ministrului Sorin Grindeanu, în decembrie 2022, s-a reziliat contractul. Noul constructor, UMB, a preluat lucrările la un progres fizic de 58,26%.   

Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara
Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara

Cei care au mers spre Moșnița și Buziaș au putut vedea că există o mobilizare majoră, cu tot ce înseamnă echipamente, utilaje, aprovizionări. Lucrurile se desfășoară conform graficului, nu avem niciun fel de emoții că în jumătatea anului viitor va fi finalizată această investiție. Cu o singură condiție. DRDP a semnat un protocol cu Primăria Timișoara, pentru un anumit schimb de terenuri pe Drumul Boilor. Acest lucru trebuie făcut de urgență”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, în 27 octombrie 2023, pe șantierul noului terminal de pe Aeroportul Timișoara

Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara
Șantier Centura Timișoara Sud FOTO DRDP Timișoara

Săptămâna aceasta s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 995 și Hotărârea de Guvern pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesare pentru amenajarea sensului giratoriu cu DC 149 (Drumul Boilor). 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite