Scandal nocturn cu maşini distruse, într-o localitate din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri s-au ales cu dosare penale după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică au participat la un scandal în care au fost distruse două autoturisme. În timpul altercaţiei, una dintre maşini l-a lovit pe un alt tânăr, care a ajuns la spital.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la câteva minute după ora 00.00, poliţiştii au fost anunţaţi că în localitatea Liebling a izbucnit un adevărat scandal. La faţa locului, oamenii legii au identificat patru tineri - din Liebling, Voiteg, Parţa şi Timişoara. S-a stabilit că în urmă cu câteva zile, unul dintre ei l-a lovit pe un altul. Sâmbătă seara, tinerii s-au întâlnit pentru a discuta, iar lucrurile au scăpat de sub control.

A urmat o urmărire cu maşini pe străzile din Liebling, una dintre ele a fost chiar blocată, iar într-un final, două autoturisme s-au ales cu caroseria îndoită şi geamurile sparte. Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost lovit de maşina condusă de unul dintre scandalagii.

Cei patru tineri care au participat la altercaţie s-au ales cu dosare penale pentru încăierare, iar cercetările vor continua pentru documentarea activităţii lor infracţionale

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite